Cea mai bună zacuscă a fost gătită de echipa învingătoare ,,Marija Prita”

 

Vineri, 5 octombrie curent, pe un teren amenajat din Dealul Alibunarului, a fost organizată a III-a ediţie a Concursului culinar de gătire tradiţională a zacuscăi ,,Ieşi cu mine la borcan”, la care au participat 14 echipe din Comuna Alibunar.

Manifestarea gastronomică s-a desfăşurat sub patronajul Comunei Alibunar, astfel că echipele participante şi toţi cei prezenţi au fost salutaţi de preşedintele Comunei Alibunar, Dušan Dakić, precum şi de Danijela Lončar, prefectul Districtului Banatul de Sud.

În programul inaugural şi-au adus contribuţia grupul mic de dansatori ai Ansamblului Căminului Cultural din Alibunar, precum şi oaspeţi din Satu-Nou. Micii dansatori au evoluat cu un potpuriu de jocuri populare sârbeşti în coregrafia lui Veljko Oparnica, participanţii fiind acompaniaţi de Orchestra de muzică populară a Centrului de Cultură al Comunei Alibunar, condusă de prof. Cristian Giugea.

Concursul de gătire a zacuscăi şi-a luat startul la ora 12,00 şi s-a încheiat la ora 17,00, când un juriu de specialitate, din care au făcut parte: Saša Mišić, maestru bucătar, Vesna Tomašević, tehnolog, şi preşedintele Comunei Alibunar, Dušan Dakić, a proclamat echipele învingătoare. Pe primul loc s-a plasat Asociaţia Femeilor „Marija Prita” din Ferdin – Novi Kozjak, locul II a revenit echipei ,,Izađi mi na ajvar”, iar pe locul III echipa ,,Karlovčanke”.

                                                                                        Ion Mărgan

Articolul îl puteţi citi integral în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 41 din 13 octombrie 2018