Sokolac, castelul lui Lazar Dunđerski, este unul dintre cele mai triste și, în același timp, unul dintre cele mai romantice locuri pe care le-am văzut vreodată. Pe vremuri, din cauza spațiului amenajat pentru jocul de popice, a fost un loc avangardist. Astăzi, jefuit, părăsit, aproape nimicit, cu mobilă originală numai în camera fiicei lui Lazar, Lenka, își duce traiul în hățiș.

Sokolac este o clădire numai cu parter în stil clasic, imitând castelele poloneze. Are ornamente bogate, cu elemente clasice. Astăzi, din mobila originală mai pot fi văzute sobele și tapetele. Totuși, povestea de dragoste care se leagă de acest castel oferă unicitate acestui loc.

Martorele unei iubiri

Laza Kostić a cunoscut-o pe Lenka, cea mai tânără fiică a lui Lazar și Sofia Dunđerski, pe când aceasta a fost copilă, el fiind prieten și naș al familiei Dunđerski și oaspetele lor. Reîntos în Serbia din Muntenegru, după mulți ani, a găsit acolo o fată frumoasă, bălaie cu ochi albaștri ca și cerul. Lenka a avut la vremea respectivă 21 de ani. Educată, talentată, independentă și socială, l-a fermecat pe poet; dar nici Lenka nu a rămas indiferentă față de Kostić.

În vara anului 1894, Lenka a scris următoarele în jurnal: ,,Domnul Uroš (Predić – n.r.) mi-a realizat portretul cu măiestrie. Am o privire mai melancolică decât la momentul când a fost început portretul (cum altfel ar putea să fie!), dar portretul reflectă realitatea: părul meu blond și coada și gâtul și mâinile – în special rochia de banchet a străbunicii mele, cu lenta și florile din dantelă pe umerii goi. Și vaza lângă masă cu crini care se asortează cu aspectul tandru al rochiei și trandafirii galbeni (simbolice pentru dispoziția mea). Toate pe o draperie de un albastru tandru și un fundal care se deosebește de portretele antecesorilor noștri din Sokolac.

Tata e foarte mulțumit cu potretul și l-a premiat pe domnul Uroš. Și eu sunt mulțumită, deși nu aș putea să spun că sunt exaltată din cauza stării mele actuale, dar pictura e frumoasă și sunt mulțumită cum sunt reprezentată. Cine știe, poate că acest potret va rămâne singura urmă a mea, că am existat odată pe acest pământ. Va atârna deasupra patului meu (ah, conjugal), lângă oglinda mare din camera mea. De fiecare dată când mă așez la al meu schreibentisch, de acum încolo la mine se va uita încă o Lenka. Ah, dacă l-ar putea vedea Cel căruia îi este menit!”

Portretul Lenkăi Dunđerski

Lenka Dunđerski a murit în 1895, la vârsta de 25 de ani, copleșită de tristețe și dragoste neîmplinită, medicii susținând că a fost răpusă de tifos.

Marina ANCAIȚAN

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 3 august 2019.