Belgrad - Priștina
Milan Đukić din Nicolinţ:

Milan Djukic– Șansele ar fi foarte mici dacă unele ţări europene influente nu ar lua o atitudine concretă faţă de problema cu Kosovo. Aceasta se referă, în primul rând, la hotărârea privind constituirea comunităţilor sârbeşti,  anularea taxelor la  marfa şi produsele care provin din Serbia,  ameninţările forţelor armate ale instituţiilor kosovare, represaliilor faţă de  sârbi. Atâta timp cât unii  factorii decisivi din Kosovo nu îşi îndreaptă atitudinea  faţă de această problemă sensibilă e dificil să ne gândim la   continuarea dialogului. Există foarte multe incertitudini care nu pot fi  rezolvate aşa  cum îşi închipuie autorităţile  provizorii din  Kosovo.

Zvonko Vladić din Banatski Karlovac:

Zvonko Vladic– Până în momentul de faţă, nicio conducere a statului nu a analizat în mod serios situaţia  din Kosovo şi nu a luat o atitudine concretă. ţara noastră trebuia să adoptă hotărâri ferme. Susţine revenirea trupelor ruseşti în Kosovo. Poate că astfel cele două părţi vor găsi un compromis. Partidul din care fac parte nu va accepta niciodată o altă soluţie care va fi în detrimentul sârbilor.

Eugen Călăcean:

Eugen Calacean– Există şanse ca cele două părți să găsească o înţelegere. Avem încredere în diplomaţie şi raţiunea politicienilor noştri în ceea ce privește tratativele cu cei din provincia noastră din sudul ţării. Toţi sunt conştienţi că trebuie să ajungă la un compromis, având în vedere că majoritatea ţărilor din regiune sunt în U.E. sau gravitează spre blocul comunitar. Când este vorba despre poziţie şi teritoriu, în perioda ce urmează vor dispărea frontierele. Acesta este  obiectivul principal.  Aşa este în Uniunea Europeană. Cred aşa va fi şi în Balcani. Fluxul de oameni şi marfă va fi liber. Din acest motiv cred să va gasi o înţelegere acceptabilă,  bineînţeles şi datorită unui compromis maxim de ambele părți.

Petar Mitar din Panciova:

petar mitar– În momentul de faţă nu văd o asemenea posibilitate, deşi lucrurile puteau să fie rezolvate deja de mult timp.

Maria Surdici din Panciova:

maria surdici– Sârbii nu vor găsi niciodată un limbaj comun cu albanezii. Probleme vor fi şi peste o sută de ani.

Stefan Gruiescu din Vârșeț:

stefan gruiescu– Șansele  să scontinue dialogul între sârbi și albanezi sunt foarte mici, iar soluția  este departe. Cred că cele două părți nu vor găsi o soluție acceptabilă, pentru că niciun dintre politicieni nu se comportă civilizat. Problema  Kosovo va mai dura   mult timp.

Speranța Marinković din Jamul Mic:

Speranta– Pentru ca dialogul să continue, am înțeles că albanezii trebuie să anuleze  taxele la  produsele din Serbia. Relațiilor dintre Belgrad și Priștina sunt foarte complexe, iar dialogul se află într-un punct mort. Cred că cele două părți nu vor găsi o soluție acceptabilă, atâta timp cât Europa și S.U.A. nu adoptă o poziție cinstită față de Serbia.

Ivica Dičić:

– Normalizarea relațiilor dintre Belgrad și Priștina este factorul crucial pentru un viitor în Europa al ambelor părți  și pentru prosperitatea regiunei. Acum este momentul cel mai favorabil pentru că nimeni nu își dorește niciun fel de război. Cele două părți trebuie să ajugă, urgent, o înțelegere.

 

,,Când ştii cât valorezi, nu te opri până nu obţii ce ţi se cuvine.”

Pierre Corneille