Cu foarte mulţi ani în urmă, când am ajuns prima oară pe pământ american, un anume semn de circulaţie mi-a stârnit nedumerirea şi imaginaţia. Cam peste tot dădeam peste un pătrat gălbui, aşezat cu diagonala pe verticală, în care apăreau ba nişte desene de animale, tractoare, ori siluete umane, ba nişte litere misterioase, sub care, lătăreţ, se răsfăţa inscripţia XING.

În minte mi se născuse, cu oarecare amuzament, un oarecare cetăţean Xing, chinez după nume, aproape ubicuu, ca un totem al drumurilor yankee. Am aflat repede că nu eram singurul european mirat de acest ,,personaj”, care în cele din urmă s-a dovedit a fi doar o creaţie a pragmaticilor americani, maeştri ai prescurtărilor şi abrevierilor de tot felul, o formă originală pentru a scrie, de fapt, ,,crossing”, adică ,,traversează”, adică ,,atenţie la…” de toate şi de toţi cei care ţi-ar putea apărea în faţa maşinii, punându-se şi punându-te în pericol.

Nu există semne pentru ,,politicieni XING”. Nici pentru ,,Superputeri XING” pe drumul unor ţări mai mici şi mai lipsite de forţă. Dar ceea ce am văzut, auzit şi citit joi, 18 iunie, o dată cu vizita lui Serghei Lavrov la Belgrad, mi-a evocat clar un astfel de marcaj. Ca şi viitoarea deplasare la Washington a marelui câştigător al ultimelor alegeri din Serbia, Aleksandar Vučić. Acesta a avertizat nu numai Statele Unite, dar şi Uniunea Europeană, ambele insistând în aceste zile ca Belgradul să admită recunoaşterea provinciei Kosovo ca stat independent, membru al ONU, că nu pleacă niciunde cu un steag alb, ci numai sub drapelul roş-alb-albastru al ţării sale şi intereselor ei.

Practic, e mesajul pe care a venit să îl consolideze şi Lavrov, în numele ţarului moscovit. Nota bene: culorile sunt aceleaşi… Deşi presa a fost relativ discretă faţă de eveniment, mulţumindu-se doar să puncteze întâlnirile demnitarului, fără dramatizări şi excese retorice, e limpede acum pentru toţi că Rusia nu va mai abandona un metru de pământ în Balcani, nu va părăsi în viitorul previzibil Serbia, ai cărei cetăţeni nu uită ceea ce numesc ,,agresiunea NATO” din 1999. Tot programul vizitei ministrului de externe rus, care a inclus decidenţii politici, religioşi şi militari deopotrivă, a dovedit că Moscova e decisă să betoneze ancora sa de la confluenţa Savei cu Dunărea.

În acest punct nodal se ciocnesc, vizibil, interesele majore ale americanilor, europenilor şi ruşilor, într-o încleştare gigantică. Donald Trump are mare nevoie de un succes extern, UE vrea să îşi încoardeze muşchii cam stafidiţi, Rusia marşează spre revigoratul ei statut de superputere sub pumnul de fier al lui Putin. Pe străduţa destinului Serbiei traversează acum toţi granzii geopoliticii, cu ambiţia de a demonstra: capacitatea de a conduce, de a supune, de a determina destine, mentalităţi, conştiinţe, de a schimba conform proiectelor lor istoria unei ţări şi a unui popor care se încăpăţânează să înoate, cât şi cum se poate, contra curentului. Văzută dinspre România cea gata învinsă şi transformată categoric în executanta docilă a politicilor cabinetelor străine, Serbia pare, acum, o ultimă redută.

Slăbită, asaltată din toate părţile, măcinată de vremea şi vremurile aprige pe care le trăim, dar încă în picioare. Devenit lider absolut, după ce şi-a asigurat majoritatea parlamentară absolută, Aleksandar Vučić are acum opţiuni extrem de grele. Nu cred că e vreun politician care ar vrea să fie în pielea lui, cu tot succesul intern pe care îl are. 

Scriam că pe strada Serbiei traversează acum ,,toţi” marii geopoliticii, cu semnele de circulaţie afişate la vedere. Nu aş avea dreptate dacă aş omite unul dintre aceştia: China. Oricine a trăit la Belgrad, sau în orice altă parte a Serbiei, ştie prea bine câtă influenţă are marele dragon asiatic. Păi, nu aţi crede, ca şi mine, că cineva, imaginar ori ba, pe care îl cheamă Xing, e chinez? Sfâşiat de interesele divergente ale marilor puteri, Belgradul ar putea juca o carte extraordinară. Ar putea da, cum se zice în Banat, cu tromful. Tare mi-e că cetăţeanul ăsta, Xing, e un jucător extraordinar, la vremuri extraordinare.

Lucian RISTEA

Articolul îl puteți citi în numărul 26 din 27 iunie 2020 al săptămânalului ,,Libertatea”