Lumea și noi

Cine n-are poeți, să-și cumpere!

Cine n-are poeți, să-și cumpere!

Mai întâi, cea mai gravă acuzație adusă vreodată unui președinte român. De la Cluj, unde scrie o carte pe care o aștept cu sufletul la gură, „Statul actual”, marele intelectual care este Andrei Marga, evreu la origini, îl acuză pe Klaus Werner Iohannis, cu argumente clare, că adoptă poziții asemănătoare celor ale lui Adolf Hitler, expuse în lucrarea vieții sale, „Mein Kampf” (în traducere „Lupta mea”). Nu îmi imaginam, glosând în numărul trecut al ziarului pe tema „luptei” (vezi „Cărapșăn, măi dragă!”) locatarului de la Cotroceni, că același substantiv avea să fie pilonul construcției excepționalului text al profesorului Marga, legat, însă, de odioasa persoană și epocă a fostului Führer ale celui de al III-lea Reich. Uite că s-a întâmplat. Cui? Nouă, românilor conduși de un etnic german ce pare decis să rămână surd și quasi-mut la realitățile țării ce geme sub cancerul corupției și autismului politicii construite prin ea.

Cum altfel se poate explica trăsnetul din senin al arestării șefului abia numit de „guvernul meu” (al lui Iohannis, adică) la structura responsabilă de prevenirea și combaterea „spălării banilor” în România, un ipochimen care, se descoperă acum, și-a falsificat diploma de bacalaureat (examen „promovat” la 32 de ani!) și a adunat, el știe cum, o întreagă serie de atestate de studii, inclusiv doctoratul, care i-au permis, nici mai mult, nici mai puțin, decât să lucreze ani de-a rândul la ORNISS, acolo unde, oficial, se păzesc secretele statului și se certifică cetățenii patriei care au acces la ele. Ca unul care am avut de a face cu organizația asta sinistră, un adevărat stat în stat, capabil de și cunoscut pentru distrugerea unor cariere (citește vieți) fără nevoia legală de a da explicații, întreb retoric structura de specialitate NATO: cum apreciați calitatea celor care fac verificările de securitate în România?

Faptul că Laurențiu Baranga era mason nu trebuie să surprindă. SUA e un stat construit de masoni, de la temelie. Dar noi nu suntem SUA, și pe la noi grozăvia imposturii a atins insuportabilul. Câți „frați”, dar și necesarii ofițeri de informații (din toate serviciile!) care l-au aprobat în funcții de-a lungul timpului, știau de ascensiunea unui om care se dovedește echivalentul umblător-vorbitor al fraudei? Câți mai sunt ca el? Baranga a fost sacrificat doar pentru că a fluierat în vreo biserică nepotrivită, sau e doar primul dintr-un șir care să semene a necesară, vitală chiar curățenie prin cotloanele ascunse ale puterii? Mai e ceva cinstit și curat în țara asta?

Întrebări fără răspuns. Cum fără răspuns va rămâne și întrebarea prevestitoare de rău a marelui poet care a fost Adrian Păunescu. Mă disociez de om. Nici Eminescu nu era vreo ușă de biserică. Dar versul, ceea ce rămâne eternității, e genial, inclusiv prin caracterul premonitoriu. „Viața noastră, ce-ați făcut cu ea?”. Ascultând vuietul în creștere legat de pandemia ce bântuie tot mai cumplit România, în timp ce guvernanții frizează cotidian absurdul prin politicianismul opus rațiunii și bunului simț, ba chiar legilor și cutumelor, mi-am amintit: „Viaţa noastră n-are parcă nici un rost/ Viaţa noastră e un ban de schimb/ Pe pămînt noi, oamenii, o ducem prost/ Și murim absurd şi la netimp”.  Să mai amintesc că același Păunescu a prezis, în poezia „Mortul învingător”, scrisă acum mai bine de un deceniu, că un primar trecut la cele veșnice va fi ales de electorii săi? „Ce ţară, ce morală, ce prăpăd,/ Un fapt de viaţă mai grozav ca toate,/ Un mort este votat majoritar/ Şi-n clasament pe toţi cei vii îi bate”. Cum spuneam într-un post scriptum la alt text din această pagină, pe lângă caznele de proporții biblice ale corupției, România este supusă în aceste zile, după cum s-a dovedit la Deveselu, și la cele ale prostiei…

Pentru cineva în pragul deceniului 6 de viață e greu, tot mai greu de trăit într-o țară debusolată ca România. Valorile tradiționale sunt date peste cap, limba română însăși e stâlcită de niște unii care nu ar fi trebuit să promoveze materia în școală, școala e muribundă, fără un prognostic optimist, cum ar spune doctorii… Politicienii sunt cei de pe urmă la credibilitate, iar țara pare destinată tuturor pozițiilor de „ultimul loc” în clasamentele europene. Bulgarii ne depășesc în viteză. Serbia, cu toate problemele ei, continuă să ofere imaginea unei țări care își apără demnitatea. Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord, adică mahalaua noastră balcanică cea de toate zilele, dă semne de învigorare și are glas în relațiile internaționale, acolo unde noi ne-am stins și ne stingem, cuprinși de o faringită diplomatică ce aduce, uneori, a tuse măgărească. Nu, nu e simplu să auzi și să vezi ce și cum fac „ai noștri”. În fața avalanșei cotidiene a lipsei de civilizație și cultură, mai ales politică, dar și generală, îmi amintesc nostalgic de un proverb despre bătrâni (echivalent în mintea mea cu nevoia de respect pentru vârstă, cumpătare și înțelepciune, generația tânără va întreba ce-i ăla „respect”…) și îl parafrazez: cine nu are poeți, să își cumpere!

 

Lucian RISTEA

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul”Libertatea” din 17 octombrie 2020