Lumea femeii

Colțul meu creativ LXIV

Colțul meu creativ LXIV

Începutul și sfârșitul fericirii și politicii mele este educația continuă

John Dewey a spus: ,,Educația nu înseamnă pregătire pentru viață; educația este viața însăși”.  Cred în această afirmație, pentru că mă străduiesc mereu să învăț lucruri noi și tehnici creative. Sunt conştientă că ştiu mai multe tehnici, dar îmi doresc să mă perfecționez. Cu cât învăț mai mult, cu atât crește satisfacția. Câteodată produsul final mă surprinde. Așa a  fost și cu ornamentele de Crăciun în formă de înger. Le ador.  

1. Îngerul de pe poza 1 l-am făcut în tehnica foamy, despre care mai am multe de învățat.

2. Mai întâi desenați modelul pe o hârtie obișnuită. Croiala pentru fustiță este de 5,2 cm lungime.  Avem nevoie de  nouă bucăți. Pentru aripi facem 3,2 cm în mijlocul semicercului. Cercul este de 2,3 cm.  Facem două triunghiuri de 0,7 cm de toate laturile. Tăiați modelele și începeți să le desenați pe dosul hârtiei gumate Eva cu glitter (poza 2).

3. Tăiați modelele pe care le-ați însemnat pe hârtia gumată și începeți să formați fustița. Mai întâi îndoiți cele nouă bucăți pe  jumătate și lipiți-le în lung cu pistolul cu silicon fierbinte (poza 3).

4. După ce ați lipit cele nouă bucăți, începeți să le lipiți una pesta cealaltă, așa cum  prezint în poza 4 cu silicon fierbinte. După ce ați lipit toate nouă bucăți, formați o fustiță și lipiți-o în cerc.

5. Modelul semicercului îndoiți-l în două (în lung, și în lat),  pentru a marca mijlocul. Puneți puțin silicon fierbinte și împăturați semicercul în lat. După aceea, curba și mijlocul semicercului lipiți-le către mijlocul pe care l-ați lipit mai întâi cu o picătură de silicon fierbinte. Astfel  obțineți aripile îngerului (poza 5).

6. Cu un găuriți aripile pe care le-ați făcut la pasul cinci. Pregătiți o perlă albă, un ac cu buclă și un accesoriu decor: un  căpăcel  auriu (fiindcă am ales hârtie gumată Eva glitter aurie). Puneți mai întâi  căpăcelul pe ac și pe urmă perla. Băgați acul în aripi.  Lipiți acul pe partea de jos într-un  triunghi cu silicon fierbinte.  Pe urmă introduceți partea de sus în partea de jos (aripile și capul în fustiță). În spate, între fustiță și aripi, mai lipiți un triunghi. Cercul lipiți-l sub fustiță. Lipiți un zircon în formă de inimă sub cap (perlă), în mijloc, între fustiță și aripi.

Monica MICLEA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 48 din 28 noiembrie 2020