Narcisa, floarea cu cele mai multe legende

Se spune că stelele nu pot străluci fără întuneric! Dacă nu ai fi trist, nu ai ști ce înseamnă să fii într-adevăr fericit și cum e să te  bucuri  de lucrurile mărunte.

Eu le știu pe toate, pentru că îmi trebuie foarte puțin să fiu fericită și să râd atât de tare încât să  mă audă vecinii. Una dintre bucuriile mele este creația. Atunci când creez și obțin produsul final, îmi vine să sar de fericire. Fac acest lucru atunci când termin un proiect mai mare. Poate că e neserios din partea mea, însă doar pentru că drumul meu e puțin mai diferit, nu înseamnă că m-am rătăcit.

Revin la subiect.  De data aceasta voi prezenta  narcisa, o floare despre care există multe legende. Numele acestei plante provine din mitologia greacă, de la numele tânărului Narcissus care s-a îndrăgostit de propria imagine reflectată de apa unui lac. Dorind să își îmbrățișeze frumosul chip, a alunecat în apă și a murit. Pe malul lacului, în locul unde a stat Narcissus,  a apărut floarea de narcisă.

O altă legendă spune că narcisa a înflorit prima în Grădina Ghetsemani, la Învierea lui Iisus. Narcisele ar fi înflorit și la ultima cină luată de Iisus cu apostolii săi. De aceea, în multe țări din Europa, narcisa simbolizează renașterea și învierea și este  floare pascală cu simboluri religioase,  nelipsită din casele și curțile oamenilor în perioada de Paște.

Vom face o narcisă quilling, care este foarte neobișnuită și frumoasă.

Avem nevoie de:

  1. fâșii de hârtie sau hârtie quilling (galbenă, portocaliu-deschisă și portocaliu-închisă);
  2. șablon pentru quilling 3D;
  3. ace de fixare pentru quilling;
  4. zircon;
  5. tablă șablon pentru quilling;
  6. lipici;
  7. ghiveci micuț pentru lipici;
  8. ac pentru adăugarea lipiciului;
  9. ac pentru quilling și
  10. o pensetă (1)

Lipiți capătul unei fâșii cu ajutorul acului pentru adăugarea lipiciului de capătul celeilalte fâșii. Repetați procedura  de șase ori. Învârtiți fâșiile cu acul și puneți-le pe tabla șablon în numărul 20.  Fixați mijlocul cercului cu ace de fixare (2).  Scoateți cu penseta fâșiile  una câte una. Lipiți-le capătul și  strângeți-le în așa fel încât să primiți petale ca în poză (3).

 

Monica MICLEA

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 24 august 2019.