Cea mai mare epurare etnică după cel de-al Doilea Război Mondial, acțiunea militaro-polițienească „Oluja”, care a avut loc în anul 1995, a fost comemorată la 4 august. Manifestare centrală a avut loc la mănăstirea Krušedol de pe Fruška Gora, iar liturghia  a oficiat-o patriarhul Irinej. Pe lângă un număr mare de cetățeni, oficialități și oaspeți, la manifestare au fost prezenți și președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, prim-ministrul Ana Brnabić și  membru al Prezidiului Bosniei Herțegovina, Milorad Dodik.

„Astăzi, sârbii, oriunde s-ar găsi, sunt uniți și  conștienți de obligația ce le revine pentru viitor. Sârbii au plecat din Croația, dar nu au dispărut”, a subliniat Vučić.  Dodik a spus:  „Sârbii au avut cele mai multe victime în secolul XX, iar la 4 august 1995 a avut loc ultimul act al efortului Croației de a alunga sârbii din Krajina pentru a obține un stat pur din punct de vedere etnic”.

Potrivit Centrului de Documentare și Informare „Veritas”, în această acțiune care a durat patru zile  au fost uciși și au dispărut  1.861 de sârbi, iar peste 200.000 au părăsit teritoriul Srpska Krajina, regiune care a fost ocupată de croați. În timp ce în Serbia și Republika Srpska  4 august, când a început acțiunea „Oluja”, este zi de doliu, în Croația 5 august este sărbătorită ca Ziua Victoriei și Recunoștinței Patriotice.

Eufrozina GREONEANȚ

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 10 august 2019.