Alibunar
„A venit, a venit toamna/Acoperă-mi inima cu ceva”  – spunea cândva Nichita Stănescu. Suntem în prag de toamnă,  dar nu putem spune decât „Acoperă-mi ochii cu ceva”.    Ada  Milea cântă:  „Mama noastră de noi toţi/Ţară de tâmpiţi şi hoţi/Să te-ascunzi de ea nu poţi”.

Era bine dacă se acopereau şi ochii românilor din comuna Alibunar, comună în care conform legii limba română este în uz oficial. Da, românii au dreptul la documente oficiale în limba română între care sunt și  deciziile privind instituirea listelor de candidaţi la alegerile pentru membrii consiliilor comunităţilor locale din această comună. Se pare că cineva şi-a rezervat și dreptul de a  batjocori limba română.

Legea obligă autoguvernarea locală ca listele menţionate să fie publicate şi în limba română, dar se pare că administraţia comunei cu cel mai mare procent de români în populaţia totală nu a reuşit să găsească pe teritoriul ei  pe cineva care să traducă decent sau cel puţin să corecteze un text în limba română.  E vorba de o comună care a dat minorităţii române din Serbia o pleiadă de intelectuali români. Din documentul oficial al comisiei electorale reiese indiferenţa celor care conduc această comună faţă de minoritatea română. Nu poate fi vorba de nimic altceva decât de  dispreţ atunci când în titlul deciziei scrie: „…instituirea listei de alegeri a candidatelor pentru membrile consiliului comunităţii carne…”. Aşa e în cazul fiecărei  localități.

Poate că la Sân-Mihai se organizează festivalul de tobă, dar nu în august.   „Comunitatea locală” în niciun caz nu e „comunitate carne”,  aşa cum ne învaţă administraţia comunei Alibunar.  Aici e un caz și de discriminare a bărbaților, pentru că în decizie scrie doar candidate, nu şi candidaţi. Cuvântul „membrile” este încă un argument care confirmă analfabetismul celui care a tradus aceste documente, o persoană  angajată  să ponegrească limba  română de către experţii care ştiu să pună în valoare (in)capacitatea unor indivizi cu (lipsă de) pregătire în domeniul în care au fost investiţi să îşi desfăşoare activitatea.

Mircea Lelea

Articolul integral îl puteți citi în numărul 39 din 28 septembrie 2019