Energetica, condiţie prealabilă pentru dezvoltare

. Peste 1,4 miliarde de dinari pentru eficacitatea energetică a Voivodinei.

Acordul Verde”, care precede ca Europa până în anul 2050 să devină neutră din aspect climatic, asigură menţinerea economiei prin transformarea posibilităţilor climatice şi a provocărilor ecologice în posibilităţi ce ţin de noua strategie de creştere, bazată pe transformarea modului actual de viaţă, muncă, producţie şi folosire a energiei prin păstrarea unui mediu de viaţă mai sănătos şi a activităţii economice inovatoare, a spus Sem Fabrizi, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Serbia, la inaugurarea Conferinţei Internaţionale despre Energetică şi Investiţii, organizată recent la Novi Sad. În următorii ani, pentru realizarea a aceea ce este prevăzut prin acest acord vor fi alocate mijloace financiare însemnate, iar în acest proces vor fi incluse şi ţările Balcanilor de Vest.

După cum a spus dânsul, în ultimii 20 de ani Uniunea Europeană a donat mai mult de 400 milioane de euro prin intermediul proiectelor care contribuie la majorarea eficacităţii energetice prin folosirea mai mare a surselor de energie regenerabilă, pentru ca Serbia să aibă un mediu ambiant sănătos, şi va continua în această direcţie.

Noul pachet prevede 80 milioane de euro

Acum sunt în toi tratativele în legătură cu un nou pachet financiar, care prevede 80 milioane de euro pentru anul curent, dar şi pentru anul viitor. Acţionarea comună este cea mai bună cale pentru o creştere economică mai mare, pentru un progres tehnologic mai mare şi pentru un viitor mai bun pentru viitoarele generaţii, a subliniat Fabrizi.

Economisiri însemnate

Producţia de energie din surse regenerabile, majorarea eficacităţii energetice, dezvoltarea continuă, calitatea mai bună a mediului ambiant – toate acestea s-au aflat de mult timp în centrul atenţiei Guvernului Provincial, iar această reuniune la care se întrunesc ştiinţa, economia şi aceia care adoptă decizii, este adevăratul loc pentru a se face schimb de experinţe şi a se afla cele mai bune soluţii, a spus Djordje Miličević, vicepreşedinte al Guvernului Provincial.

George SUBU

Articolul integral îl puteți citi în numărul 09 din 7 martie 2020