Scrie: Protopop drd

Emanuel Tăpălagă,

Vicar eparhial

„Un prunc s-a născut nouă, un fi u s-a dat nouă…înger de mare sfat, sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, părinte al veacului”… (Isaia IX, 5.)

Aceasta este bucuria mărturisită de proorocul Isaia al Vechiului Testament, și aceasta este bucuria clipelor de față pe care creștinătatea le traiește în fiecare an în aceste sfinte sărbători ale Nașterii Domnului. Pruncul a cărui naștere o sărbătorim este ”înger de mare sfat, sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, părinte al veacului”… Și precum în chip firesc, mare e bucuria familiei în care se prăznuiește un nou născut, cu atât mai mare bucurie e pentru întreaga familie creștină, când sărbătorește întruparea lui Dumnezeu ca om.

Această întrupare a lui Dumnezeu va aduce înfăptuirea unei zidiri noi pentru lume. Creștinul e ”o făptură nouă”, după cum spune Sf. Apostol Pavel… Omul cel vechi e omul păcatului. Hristos s-a născut om adevărat, dar fără de păcat. Această naștere e începutul mântuirii noastre. De acum înainte ne vom forma și noi sufletește, după chipul lui Hristos. Fiecare se va strădui să fie un urmaș al lui Hristos, al cărui nume îl și poartă.

Înainte de venirea lui Hristos, omenirea nu avea putința să se renască la această nouă viață adusă prin nașterea lui Hristos. Căci din vechime era numai sub imperiul primei creații, prin care omenirea era chemată să se înalțe până la perfecțiune, până la Dumnezeu.

Sfântul și înțeleptul episcop căuta să-și răspundă la această întrebare, zicând: ”Soarele nu poate să fie mai soare decât este, floarea mai floare și nici animalul mai animal, sau lumina mai lumină, deoarece acestea nu sunt perfecționabile, adică nu sunt capabile de o desăvârșire mai mare, decât au avut atunci când au ieșit din mâinile celui Atotputernic. Omul însa, fiind făcut după un model infinit superior lui, este capabil de desăvârșire, adică folosind exact și corect facultățile și însușirile cu care a fost înzestrat, să se apropie cât mai mult de modelul său, de Prea bunul Părinte ceresc”.

Dar iată că prin pacăt omul nu se mai putea înălța la Dumnezeu, căci el fusese îndepartat de la El, și atunci în loc să crească și să sporească această zidire, ea se năruia. Omenirea nu se putea ridica la cer, căci Dumnezeu nu mai era cu ea, iar ea prin puterile ei nu se putea zidi sufletește, pentru a se înalta. Prin păcat omenirea căzuse în iadul distrugerilor.

A trebuit ca să se pogoare Hristos Dumnezeu din ceruri ca să ne înalțe. Căci, iarăși, după cum spune Mântuitorul: ”nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine” (Ioan XVI, 6).
Prin Nașterea lui Iisus Hristos, prin har și prin învățătura cea sfântă, oricine de acum poate să ajungă la desăvârșire. Fiecare poate să se ridice în muntele cel sfânt de care se întreaba psalmistul: ”cine se va sui în muntele Domnului, sau cine va sta în locul cel sfânt al lui?”

Cel cu mâini nevinovate și cu inima curată care nu și-a întinat cu minciuni sufletul său și cu viclesug nu s-a jurat vecinului sau.” (Psal. XXII, 3-4.). Prin venirea Mântuitorului, omul din nou se înfiază Cerului, căci după spusa Mântuitorului: ”Cel ce va face voia Tatalui Meu celui din cer acela îmi este frate, sora și mamâ”. (Matei XII, 50.)

Ce este mai înălțător decât ca prin viața noastră să slujim lui Dumnezeu? Să slujim Aceluia prin puterea căruia strălucește soarele și luna, s slujim Aceluia de care ascultă astrele în mișcarea lor, să slujim Aceluia care cântărește lacramile celor în suferințe, să ascultam de Acela întru care adorm întru fericire cei binecredincioși…

Prin Nașterea Domnului, toți care credem în Dumnezeu Tatal, Fiul și Sf. Duh, alcătuim de acum o familie sfântă. Dumnezeu e pentru noi, nu un stăpân rău, ci un Părinte milostiv și bun, iar Fecioara Maria o Mamă a întregului neam omenesc pe care L-a mântuit prin nașterea Fiului Ei. Iar noi cu toții suntem frați între noi și frați mai mici ai lui Hristos, și fiii credincioși ai lui Dumnezeu. În această Împărăție a lui Dumnezeu, nici nu se poate nădăjdui să fie decât bucurie și strălucire, căci Însuși Dumnezeu e cu noi, iar traiul vietii noastre nu poate să înflorească decât în pace și linițte, căci în această gradină a Împarației lui Dumnezeu, nu se aude decât un singur cor al îngerilor, care în cer și pe pământ cântă: ”Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, întru oameni bunavoire.

Cu nădejdea nezdruncinată că vom cinsti cum se cuvine Sărbătoarea Nașterii Domnului, vă fac poftire să priviți cu atenție icoana Nașterii Pruncului Sfânt, ca să-L vedeți, dincolo de culori, execuție și stil, pe Însuși Iisus, Dumnezeu present în istoria și în viața noastră, în familia fin Betleem, dar și în familiile noastre, în bisericile unde ne adunăm să proslavim sfânta sa Naștere, însă îndeosebi în inimile noastre, curate și pline de credință unde vrem să-I simțim cu adevărat prezența duhovnicească.

Articolul integral îl puteți citi în numărul 51 din 21 decembrie 2019