Locul în care gândul dvs. contează

Cum comentaţi faptul că în aceeaşi zi se organizează trei manifestări de acelaşi gen (Colindele Neamului, Praznicul Obiceiurilor de Iarnă şi Colindele Neamului Românesc)?

Cum comentaţi faptul că în aceeaşi zi se organizează trei manifestări de acelaşi gen (Colindele Neamului, Praznicul Obiceiurilor de Iarnă şi Colindele Neamului Românesc)?
Daniela Ardelean din Nicolinţ:

Daniela Ardelean 1– Mă bucur de existenţa unor astfel de evenimente culturale importante pentru minoritatea română, dar cred că nu este bine în aceeşi zi să fie organizate trei manfestări de acelaşi gen în trei localităţi diferite. Părerea mea este că ar fi bine ca aceste trei manifestări să se unească în una  singură, pentru a aduna participanţi într-un număr cât mai mare, dar şi pentru a conţine un program mai frumos şi variat.

Ion Câmpean din Sân-Mihai:

ion campean 2– Cred că nu e bine cum se procedează când este vorba de organizarea manifestărilor care marchează identitatea şi existenţa naţională a românilor de pe aceste meleaguri. Noi, românii, suntem din an în an tot mai puţin la număr şi de aceea cred că trebuie să fim uniţi, şi să ne adunăm ca împreună să sărbătorim aceste frumoase obiceiuri de Crăciun. La aceasta trebuie să se gândească cei care ne conduc şi să ţină cont de faptul că limba şi obiceiurile sunt lucruri sfinte care trebuie să ne unească în gând şi în suflet. Doar în acest mod, uniţi, ne vom păstra identitatea naţională. Aceste obiceiuri din preajma sărbătorilor de iarnă trebuie să fie organizate într-o singură zi într-o localitate, unde ne vom aduna toţi cei cu suflare românească.

Iovan Ban din Doloave:

Iovan Ban– E frumos că se organizează, dar ar fi bine să se înțeleagă între ei. Sunt atâtea zile de la Dumnezeu, astfel că fiecare poate să-şi organizeze manifestarea în altă zi, nu-i nevoie toți în aceeași zi.

Traian Ghilezan din Panciova-Glogoni:

Traian Ghilezan– Nu-i bine că nu există dialog și înțelegere între organizațiile românești. Nu înțeleg de ce nu poate să fie o singură manifestare cu mai mulți organizatori?

Prof. Marcel Novac din Coștei:

Marcel NovacStrăvechiul colind începe cu versurile: „Steaua sus răsare / Ca o taină mare / Steaua strălucește / Și lumii vestește”. Mă întreb oare dacă pentru românii de pe meleagurile noastre steaua va răsări și va străluci în trei părți? Ceata de colindători „Moștenitorii” a Societății Cultural-Artistice „Mihai Eminescu” din Coștei, pe care o instruiesc cu drag de ani în șir, va participa la vecinii noștri, adică la Colindele Neamului Românesc” de la Straja. Felicit Fundația „Protopop Traian Oprea” tot ceea ce face și o asigur de sprijinul nostru necondiționat.

Corina Trocea din Straja:

Corina TroceaMă bucur că anul acesta Colindele Neamului Românesc se organizează în satul meu natal, Straja, dar mă întristează faptul că în aceeași zi se organizează trei manifestări de același gen. Părera mea este că organizatorii  ar trebui să colaboreze și să stabilească un calendar al evenimentelor, când și unde se organizeză astfel de manifestări pentru ca ele să nu se suprapună. Altfel, atât  participanții, cât și organizatorii, au de pierdut.

Valeri Moșescu din Sărcia:

Valeri Mosescu– Este foarte bine că vor avea loc trei manifestări de colinde, de asemenea sunt bucuros că se păstrează tradițiile noastre, însă nu sunt mulțumit că toate cele trei evenimente importante se desfășoară într-o singură zi. De ce nu s-au putut organiza fiecare dintre aceste evenimente dedicate celebrării Nașterii Domnului în trei week-enduri consecutive sau măcar în unul singur, dar să avem trei spectacole în trei zile diferite.

Această triplare a evenimentelor este o frână pentru unele localități care pregătesc și instruiesc copiii și vor să participe la toate cele trei manifestări. Noi, cei din Sărcia, suntem aproape de Torac, însă nu vom putea să ajungem și la Vârșeț sau la Straja, iar cei din zona Vârșețului nu se vor putea deplasa la Torac în aceeași zi. Organizăm și noi la Sărcia un concert de colinde, însă am verificat și ne-am consultat cu alți organizatori și în 21 decembrie la B.O.R. din localitatea noastră va avea loc doar acest eveniment dedicat Săbătorilor de iarnă.

Tudorel Rașa din Torac:

Tudorel Rașa– O prostie fără simț și colegialitate prin care fiecare în parte își dovedește egoismul și lipsa de bun simț. Prin faptul că se organizează toate trei manifestările în aceeașzi, nu se mai respectă cea mai mare sărbătoare a creștinilor –Crăciunul.