Debutul lui a fascinat publicul spectator

Damir Pranjković, elev în clasa a III-a la Şcoala Medie de Muzică ,,Jovan Bandur” din Panciova – Secţia instrumente tradiţionale, datorită talentului său înnăscut, a reuşit să obţină succese remarcabile în domeniul muzicii artistice.

Joi, 11 aprilie curent, Damir a susţinut primul său concert în sala de spectacole a Academiei Sârbe de Ştiinţe şi Arte din Belgrad. Acest concert a fost un adevărat impuls artistic, dar şi un succes de invidiat pentru talentatul Damir, el înscriindu-se astfel în palmaresul de aur al acestei şcoli de muzică de mare prestigiu în ţară şi în afara frontierelor ei.

– Sunt foarte mulţumit cu primul meu concert. Pentru realizarea acestui succes, cu care mă mândresc, m-am pregătit intens de 7 luni de zile. Cu toate că la început am avut emoţii, am fost convins că visul meu se va împlini şi voi obţine rezultate frumoase. La sfârşit, totul s-a terminat cu bine, iar rezultatele vorbesc de la sine. Un mare merit pentru succesul meu revine profesoarei Ljiljana Marjanović, precum şi celor două corepetitoare ale mele: Vera Carina şi Kristina Krstić, care mi-au oferit un ajutor demn de evidenţiat. Oaspeţi la concertul meu au fost câţiva muzicieni afirmaţi: Luka Vujačić, Relja Jarkovački şi Đorđe Šiljković.

. Împreună cu ei deja ne-am prezentat la un concert, evoluând în componenţă Orchestrei de Cameră ,,20 žica”. Sper ca acest prim concert al meu să fie organizat şi la Novi Sad, sub auspiciile Instituţiei ,,Matica srpska” – a menţionat Damir Pranjković.

                                                                                               Ion Mărgan

Articolul îl puteţi citi integral în săptămânalul ,,Libertatea”, numărul 17-18 din 27 aprilie – 4 mai 2019