Aşezări, destine, oameni

De unde vine lerul în colindele româneşti ?

De unde vine lerul în colindele româneşti ?

Coca-Cola a publicat o nouă reclamă prin care se vrea încă o confiscare a Crăciunului pe care, deja afectat de pandemie, anunţă Organizaţia Mondială a  Sănătății, îl sărbătorim cu măsuri de precauţie, cu apropiere sufletească, spirituală dar cu distanţare fizică. În ciuda acestor  noi împrejurări, vor persista colindele noastre româneşti în care se cântă des că „Leru-i Doamne ler”.  Rar cine se sinchiseşte să ne explice ce ar putea să fie acest ler.

De la ideea că lerul este un regionalism din Transilvania care înseamnă ,,cuptor”, urmat de ideea că nu înseamnă nimic, că este precum un tralala în muzica populară românească şi până la Dicţionarul explicativ al limbii române care nu merge mult mai departe, acesta asociind cuvântul care apare în colinde cu termenul (Ha)llelu(iah Domine).  Tot din DEX mai aflăm şi că ler poate însemna şi un timp de care dispune cineva  sau moment de apogeu, de plină vigoare a unui om (floarea vârstei).  Mai este asociat şi cu semnificaţia cuvântului farmec. Se mai spune de cineva că „i-a trecut lerul” atunci când cineva nu mai are nici o valoare sau nu mai este bun de nimic. Cuvântul mai apare şi cu alte forme:  dalerolei dalerui, valerum, velerim... Toate acestea, pentru omul care este într-o continuă căutare de dovezi, nu fac decât să îl ajute în ideea de a afla ce este,  de fapt,  „lerul”.

  Din scrierile unor istorici preocupaţi de istoria poporului român, din perioada primelor secole ale existenţei sale, aflăm că a existat un rege numit Galer Ler Împărat. Prof. Dumitru Bălaşa scrie în lucrările sale din domeniul istoriei, mai puţin cunoscute, despre acest împărat al cărui nume era Galer (Gaius Galerius Valerius Maximianus). La prima vedere observăm că în numele imperatorului roman avem asociate cele două termene care apar în colinde, dar şi în Dicţionarul explicativ al limbii române, dar fără să fie explicată legătura dintre Ler şi Velerim  sau Veler.

E prea posibil ca ler să aibă legătură cu Galer împărat,  iar veler sau velerim să fie asociat cu Valerius. Se mai menţionează în tradiţia populară românească vălăritul, a umbla cu vălăritul (în Muntenia şi Moldova). Vălăritul subînțelege umblatul cântând cu lăutarii la Paşte (iar în alte părţi la Sfântul Ioan) pe la casele unde sunt flăcăi şi fete. Este un obicei asemănător cu umblatul cu „Iordanul” în părţile noastre. Acest obicei subînțelege stropirea cu apă şi este asociat pe alocuri cu „botezul în pericol de moarte” pentru ca omul să nu moară nebotezat. În alte zone vălăritul este practicat în Postul Mare, iar în altele cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Observăm că atât lerul,  cât şi vălăritul nostru al românilor care velerim (umblăm cu veleritul) sau îmbrăcăm veler (blană sau lână de oaie), la fel cum ne îmbrăcăm în Hristos prin Taina Sfântului Botez, sunt termeni care nu au legătură numai cu imperatorul roman Galer Ler Împărat (Gaius Galerius Valerius Maximianus), ci sunt strâns legați de practica creştină şi de obiceiurile româneşti milenare. „Leru-i doamne, ler” (Împăratul e Doamne, Împărat) sau „Ler domnesc” sunt versuri care asociază cuvântul ler cu domnia, cu împăratul…

Mircea LELEA

Bibliografie: A.Constantinescu, Chestiunea timoceană, Editura Litera, 2000

Pr. Dumitru Bălaşa, Ţara Soarelui sau Istoria Dacorromâniei, Editura Cuget Românesc, 2009

www.istorieveche.ro

Articolul integral îl puteți citi în numărul 52 din 26 decembrie 2020 – 2 ianuarie 2021