Periscop local - Alibunar

DIN ACTIVITATEA SECTORULUI PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI

DIN ACTIVITATEA SECTORULUI PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI

Gestionarea  deşeurilor necesită control continuu

După spusele Živanei Petrović, inspector licenţiat la  Inspecţia  Comunală pentru Protecția  Mediului, pe teritoriul comunei Alibunar sunt înregistrate patru terenuri neamenajate pentru depunerea deşeurilor: câte unul la Alibunar, Banatski Karlovac și Petrovasâla   şi un teren viran situat între  Seleuş şi Ilandža. Conform prescripţiilor legale, gropile de  gunoi intră în atribuțiile  Sectorului Comunal pentru Protecția  Mediului.  Specialiştii de la acest sector anunță  acţiunea de asanare a groapilor de gunoi.

În baza expertizei efectuate de o comisie specializată, pe teritoriul acestei comune subdezvoltate nu sunt înregistraţi poluatori ai mediului și nici  subiecți economici care ar putea  polua natura  prin depozitarea ilegală a deşeurilor toxice.

Potrivit datelor de care dispune sectorul în cauză,  în decursul anului 2016 s-au desfășurat  câteva acţiuni de  amenajare a gropilor de gunoi în localitatea Banatski Karlovac, deoarece s-a constatat că materialul rezidual  depozitat ar putea să aibă efecte negative asupra stării sănătăţii populaţiei din împrejurime. Acest avertisment a  alertat autorităţile comunale, astfel că în decursul anului 2017 au fost asanate și gropile de gunoi  din Sân-Mihai,  Novi Kozjak și Dobrica.

                                                                                                  Ion Mărgan

Articolul integral îl puteţi citi în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 9, din 3 martie 2018