Casa românească

Din vremuri uitate – Maria și Dămian Stoiț din Torac

Din vremuri uitate – Maria și Dămian Stoiț din Torac
     Într-o seară de vară m-am plimbat pe străzile Toracului.  Trecând pe lângă casele îmbătrânite m-am întrebat: Oare mai locuiește cineva aici? Nu, nu se vede lumină. Sunt plecați. Nu, nu mai sunt urmași. Casa  s-a vândut.  Proprietarul nu e din Torac. E în străinătate și nu mai vine. Sunt foarte multe astfel de case în Torac.  Cândva au fost gospodării mari în care locuiau oameni harnici, țărani, familii numeroase.

Aici câinele de mult nu mai latră

     Am trecut pe lângă casa în care  a locuit cândva  familia Stoiț. Gospodăria care odinioară a fost plină de viață și grădina cu zarzavaturi, pomi fructifieri și flori, acum este pustie. Grădina cu legume a bunicii Maria, de unde femeia scotea roșii, ceapă și fire de pătrunjel, nu mai e grădină. Hambarul în care se depozita porumbul s-a strâmbat și e plin de lucruri vechi pe care nu le mai folosește nimeni. Perii, prunii și caisul  s-au sălbăticit și nu mai rodesc. Alții s-au uscat. Câinele nu mai latră de mult timp în această curte.

Omu-i doar o amintire

     Se crede că familia Stoiţ din strada Ivo Lola Ribara, la numărul 74, ar fi fost acolo de când se ştie de localitate. Unii cronicari ai satului spun că părinţii cu trei copii ar fi venit din Sărdin odată cu primele familii. Moş Nicola Stoiţ, care a trecut în lumea umbrelor în anul 1963, s-a născut în 1898 în această casă. A fost căsătorit cu Stana Baloş din familia Costonilor. Cei doi au avut un băiat, Dămian, născut în 1922 tot în această casă. Dămian a fost căsătorit cu Maria Voin (Strecicu), cu care a avut doi copii,  Cornel şi Ionel. Dămian și Maria au trecut și ei în lumea umbrelor. Cornel şi Ionel, după ce şi-au întemeiat familii, au plecat din sat, lăsând casa părintească aşa cum au moştenit-o.

,,Să fiți oameni de omenie!

     Dămian Stoiț a fost țăran.  Mergea la holdă cu trăsura și cu doi cai frumoși, puternici. S-a mândrit cu cei doi băieți. Când au fost  mici le-a zis cu bucurie în ochi: ,,Să fiți oameni de omenie!” Împreună cu Maria au crescut în curtea lor modestă tot felul de animale domestice: găini, rațe, gâște, cai, porci și capre… Când era timpul de mers la câmp, Dămian  și Maria munceau de dimineața până seara. Maria făcea pâine de casă coaptă în cuptor. Din fântâna care se afla în curte aducea apă rece, proaspătă, pentru gătit și spălat.

Maria, când nu avea altceva de făcut, cosea. A fost o croitoreasă vestită în Torac. Femeile veneau la ea pentru  fel de fel de haine, costume și  bluze. Maria cosea cu mâna și mai târziu cu mașina. Era foarte pedantă și toate femeile erau mulțumite. Agățate pe umerași, în camera din mijlocul casei, așteptau gata costumele de catifea sau mătase, cu epolete, pături sau cu nasturi îmbrăcați în pânză, toate făcute de mâna Mariei. În cămară se aflau borcane cu dulceață de prune sau caise, compoturi de pere, struguri, vișine, saci cu zahăr și făină, murături și nenumărate alte bunătăți pe care Maria le făcea din primăvară până toamna târziu pentru a se pregăti pentru iarnă.

Atunci, în timpul iernii, cei doi stăteau la masa din mijlocul camerei și așteptau cu nerăbdare să înceapă la radio emisiunea lor preferată: ,,Evantaiul distractiv”. Când auzeau vocea fiului  Ionel aveau senzația că el este cu ei în cameră, dar în colțul ochilor se strecura câte-o lacrimă. De mult nu a mai venit. Cu fiul Cornel și cu familia lui se auzeau la  telefon. Când nepoții aveau vacanță de vară veneau din Germania și petreceau mult timp cu bunicii. Acolo,  departe,  nu au avut ocazia să se joace cu animalele,  să meargă în grădină, să culeagă o pară și să o mănânce direct din pom…

Florin  RAȘA

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 3 octombrie 2020.