bucureşti
Un mare patriot, îl numesc astfel pe poetul Alexandru Vlahuță, scria în iunie 1881:

,,Vai, nenorocită țară, rele
zile-ai mai ajuns!
A lor gheare-nfipte-n pieptu-ți
fără milă l-au străpuns
și-n bucăți împart, imfamii,
carnea ta, avutul tău!
Tot ce s-a găsit pe lume mai
stricat, mai crud, mai rău,
Ăști nemernici fără suflet,
fără nici un căpătâi,
Țin a tale zile-n mână, ș-a
ta cinste sub călcâi.
Și călări pe tine, țară, se
cred zei aceste bestii…”

Aceste versuri mi-au venit în minte imediat ce am aflat cumplita veste că ediția a 60-a a Marelui Festival de Folclor al Românilor din Voivodina, care ar urma să se organizeze sub egida singurului forum important al minorității naționale române din Serbia – Consiliul Național al Românilor, se  află în pericol de a nu se mai desfășura din lipsă de fonduri. Trec peste unele avataruri care gravitează în jurul acestui prestigios eveniment al românilor din dreapta Dunării și mă opresc la constatarea că Bucureștiului nici că-i pasă de identitatea etnicilor români din această fascinantă țară balcanică.

Fără îndoială, ar fi fost normal ca diplomația românească de la Belgrad să informeze urgent Guvernul României despre iminentul pericol ca manifestarea să nu mai aibă loc, manifestare care, iată, o viață de om a menținut vie flacăra românismului în acest spațiu multietnic, multilingvistic. O mână de oameni, ani de-a rândul, s-au bătut ca și Don Quijote cu morile de vânt, au fost umiliți, au fost puși la zid pentru ,,orgoliu” de a continua să țină în stare de supraviețuire ce au moștenit de la înaintași.

Ministerul Românilor, Ministerul Culturii, Guvernul din România, de amar de ani preferă să dialogheze și să finanțeze entități culturale efemere, cu sediiile în debarale, cu inși fără scrupule, afaceriști notorii care sunt români numai când primesc bani din București, decât să ia contact cu Consiliul Național al Românilor, să convină asupra priorităților reale ale comunității românilor din Serbia. Oare, să fi fost Alexandru Vlahuță un vizionar? Oare să fi visat el în urmă cu 139 de ani că va veni vremea când România va întoarce spatele fiilor ei urgisiți de istorie? Desigur, actualitatea lui Vlahuță este cum nu se poate de impresionantă. Să spunem numai atât!

 

Florian COPCEA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 28 din 11 iulie