LA UNIVERSITATEA „EFTIMIE MURGU” DIN REȘIȚA, PE 1-2 NOIEMBRIE 2019

Ediția a XXIV-a a Simpozionului „Banatul -istorie și multiculturalitate”

În anul Centenarului (Banat 1919-2019), la Universitata „Eftimie Murgu” din Reșița, în perioada 1-2 noiembrie s-a desfășurat cea de-a XXIV-a ediție a Simpozionul ,,Banatul – istorie și multiculturalitate”, care a astrâns laolaltă cercetători din mai multe țări, interesați de dezbaterea unor teme actuale, dar și despre redescoperirea trecutului nostru în Banat. De data aceasta au fost prezentate cele 70 de lucrări științifice împărțite pe următoarele arii tematice: Istorie și Centenar (1919-2019) ; Religie și omagiu satului bănățean; Limba română în Banat (1582-1919) și literatura română; Pedagogie, etnografie și folclor; Turism și patrimoniu cultural, de cercetători din Croaţia, Muntenegru, Germania, SUA, Serbia, Ungaria şi România.

Aspect de la lansarea de carte
Aspect de la lansarea de carte

În anul acesta, organizatorii și-au propus să organizeze un program adiacent foarte interesant, care a atras nu numai cercetătorii care s-au deplasat la Reșița, ci și un număr însemnat de publiciști și scriitori din zonă, interesați de cărțile care au fost prezentate în programul din prima seară a Simpozionului. Pe lângă cele două expoziții expuse în foaierul Universităţii ”Eftimie Murgu” din Reşiţa, a avut vernisarea expoziţiei: „Istoria Banatului ca o poveste – Paul Iorgovici (1764-1808)”, organizată de Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici”, Caraș-Severin, și expoziția de desene „Viorel Flora”, expusă sub egida Societății Române/Fundației de Etnografie și Folclor din Voivodina și a Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina, şi au fost prezentate mai multe cărți importante pentru istoria și cultura românilor bănățeni:

  1. Acad. Costa Ro şu, Fundaţia/Societatea Română de Etnografie şi Folclor din Voivodina, Editura ICRV, Zrenianin, 2019. Despre carte a vorbit Nicu Ciobanu, directorul C.P.E. „Libertatea”, Panciova;

  2. Dr. Carmen Albert, Cornel Grofşorean (1881-1949), Biografia unei personalităţi, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2019. Despre carte a vorbit Dr. Ada D. Cruceanu;

3. Erwin Josef Țigla și Gheorghe Jurma, Monumentele Eminescu, Editura Banatul Montan, Reșița, 2018. Cartea a fost prezentată de Clara Constantin;

4. Nicu Ciobanu, Eleganta Risipire, Editura ICRV, Zrenianin, 2018. Cartea a fost prezentată de conf. univ. dr. Virginia Popovici;

5. Academia Română. Filiala Timişoara, Institutul de Studii Banatice ,,Titu Maiorescu’’, Banatul în culisele Conferinţei de Pace de la Paris, ediţie îngrijită de Ioan David, Doru Dibaci şi Bogdan Dascălu, Editura David Press Print, 2019. Despre carte a vorbit dr. Ioan David.

6. Ervin Dubrović, Andrea Lodovico Adamich, cittadino europeo, Muzej grada Rijeke 2019. Prezentată de: Ileana Ursu-Nenadić;

7. Nicolae Iorga, Scrieri despre Serbia şi sârbi, antologie alcătuită de Ionela Mengher, Editura ICRV, Zrenianin, 2018. Despre carte au vorbit acad. Costa Roşu şi Nicu Ciobanu director CPE „Libertatea”, Panciova;

8. Costa Roşu, Dicționarul etnologilor romani, ediție îngrijită de acad. Ioan Paun Otiman, prefață, prof. univ. dr. Crişu Dascălu şi dr. Ionela Mengher, Editura I.C.R.V,, Zrenianin, 2018. Cartea a fost prezentată de dr. Ionela Mengher.

Aspect de la ședința plenară
Aspect de la ședința plenară

Deschiderea festivă a Simpozionului Științific Internațional „Banatul-istorie și multiculturalitate” și susținerea lucrărilor în plen a avut loc, sâmbătă, pe 2 noiembrie, în Aula Magna a Universității ,,Eftimie Murgu” din Reșița. La deschidere a vorbit decanul Facultății de Științe Economice și Administrative din Reșița, prof. univ. dr. Gheorghe Popovici, care a declarat următoarele cuvinte despre ediția de anul acesta: „Am vrut să fie o ediţie simbol pentru ceea ce înseamnă Banatul istoric, în sensul că vom pune în valoare oameni de seamă din Voivodina şi din România, pentru că mereu se spune că Banatul are locuri frumoase, lucruri iscusite făcute de oameni, dar care nu sunt puse în lumină. În felul acesta, arătăm încă o dată că Banatul rămâne un model de convieţuire paşnică între etnii” (Radio Reșița).

O parte din participanți la Simpozion
O parte din participanți la Simpozion

Plachetă Aniversară – Centenar BANAT 1919-2019 pentru întreaga contribuție adusă promovării culturii și spiritualității românești, precum și imaginii Simpozionului în plan internațional, au fost decernate următorilor cercetători de la noi – participanți la „Simpozionul Internațional „Banatul – istorie și multiculturalitate”, ediția a XXIV-a: acad. Costa Roșu, Doru Ursu, Nicu Ciobanu, Ileana Ursu, dr. Ionela Mengher, dr. Mircea Măran, prof. dr. Marina Puia Bădescu, mr. Rodica Ursulescu-Miličić, Florin Ursulescu, conf. univ. dr. Virginia Popović.

Conf. univ. dr. Virginia Popović

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul”Libertatea” din 9 noiembrie 2019