Măsurile de combatere a poluării aerului sunt ineficiente

Agenţia Europeană de Mediu (EEA) anunţă o creştere alarmantă a nivelului de emisii produse de automobilele noi comercializate pe teritoriul UE. Astfel, chiar şi în ciuda cererii sporite şi electrificării anunţate de majoritatea constructorilor auto se pare că măsurile de combatere a poluării aerului sunt ineficiente!

Potrivit datelor publicate de EEA, maşinile noi vândute în Europa în 2019 au emis în mediu 122.4 grame de CO2 pe kilometru parcurs, în creştere comparativ cu anul 2018. Limita stabilită de autorităţi pentru anul trecut a fost de 130 grame în medie pentru toate vehiculele noi comercializate.  Pragul nu a fost depăşit, însă ar trebui să menţionăm că pentru anul 2020 autorităţile au stabilit o limită de 95 grame şi se pare că de această dată pragul va fi depăşit. Experţii au identificat şi cauzele principale ale acestor rezultate.

Principala cauză — SUV-urile

De fiecare dată când ajungem să analizăm piaţa automobilelor noi menţionăm cererea în creştere continuă pentru acest segment de automobile, iar oferta constructorilor în segment este extrem de diversă acum, ceea ce vine doar să sporească vânzările. În 2019 cota SUV-urilor din totalul vehiculelor noi comercializate în Europa a fost de 38%.

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 11 iulie 2020.