Respectul cu respect se răsplătește

Nu toate poveștile și oamenii sunt la fel. Din varietatea de povești ale oamenilor pe care îi întâlnesc în viața de zi cu zi, una mi s-a părut potrivită să o prezint la această rubrică. Este vorba despre povestea familiei Baba din Satu-Nou.

Pe Valentin (n.1974) îl cunosc de la grădiniță. În următorii opt ani, am urmat împreună cursurile școlii generale din Satu-Nou. Totuși, viața și-a spus ultimul cuvânt, astfel că amândoi ne-am găsit căi diferite să întâmpinăm un viitor mai bun pentru noi înșine și familiile pe care le-am întemeiat. Mă leagă amintiri foarte frumoase de această perioadă a vieții când am avut cu toții mai multe visuri și mai puține probleme.
Soția lui, Snežana Baba (1974), este președinta asociației ,,Boboacele” și una dintre promotorii tradițiilor și a datinilor celor două popoare conlocuitoare din Satu-Nou. Povestea vieții sale oscilează între frumos și tragic și viceversa. S-a născut în orașul Jajce din Bosnia și Herțegovina, în vremurile bune, când nimeni nu își imagina că se va ajunge la războaie și ucideri. Snežana nu visa că va fi nevoită să părăsească orașul natal, împreună cu toată familia.


Mama ei Milena, căsătorită cu Borislav, este de origine din Satu Nou. Harnică și profesionistă, a fost apreciată în orașul soțului. A fost președinta sindicatului Electrodistribuției Bosniei și Herțegovinei și cetățen de onoare al orașului Jajce. Tatăl Snežanei a fost și el un om respectat, director al instituției de trafic feroviar și rutier.
Până la izbucnirea războiului, în frumosul orășel Jajce, cunoscut pentru conviețuirea sârbilor, croaților și musulmanilor, Snežana a avut o copilărie frumoasă, de care azi o leagă amintirile și nostalgia. Când a început războiul, au nevoiți să părăsească totul și să plece într-o altă realitate, nici de departe frumoasă și liniștită. În felul acesta, familia Snežanei, din care mai face parte și fratele Ile (1966), a ajuns la Satu-Nou.
Adaptarea la un medi nou nu a fost ușoară. Gândul că se vor întoarce la Jajce a urmărit-o mulți ani pe Snežana. A crezut în faptul că în orașul ei natal se va înscrie la Academia Militară și își va relua viața acolo unde ea a fost brusc întreruptă, contra voinței sale și a oamenilor normali care au suferit mult din cauza războiului.
În cursul anilor, realitatea s-a arătat a fi mai dură decât a crezut Snežana. Gândul despre reîntoarece a dispărut treptat, nu însă și visurile despre o copilărie fericită și împlinită.
Oamenii harnici și optimiști se descurcă în cele mai grele împrejurări. Snežana cu fratele ei și părinții lor nu au stat cu brațele încrucișate și nu au așteptat ca lucrurile să se rezolve de la sine. Milena și Borislav au deschis un magazin alimentar la Satu-Nou, iar Snežana s-a angajat la Institutul ,,Tamiš”, încercând să redea vieții un curs normal.
În anul 1994, soarta și-a spus cuvântul încă o dată. Snežana s-a căsătorit cu Valentin și a devenit noră în o casă de români. În noua ei familie, lucrurile au primit o altă perspectivă. A intrat în căsnicia cu Valentin cu multă dragoste pentru soț și familia lui. Nimic nu i-a fost greu, chiar nici faptul că deprinderile ei de până atunci nu au avut nimic în comun cu agricultura, îndeletnicirea de bază a familiei Baba de sute de ani. Snežana a mers la holdă, a săpat în grădină… A îndrăgit agricultura și grădinăritul, astfel că a ridicat sere unde cultivă legume pentru familia ei, chiar dacă socrii ei, Veronica și Ionel, nu au insistat asupra acestui fapt. Pur și simplu, s-ar fi simțit inutilă dacă nu ar fi procedat astfel.
Cu mult drag vorbește despre soț și despre socrii, despre relațiile bune care domină în familia lor. Subliniază că dintotdeauna toți au susținut-o și au avut înțelegere pentru ea. Snežana, la rândul ei, se străduiește ca respectul să îl răsplătească numai cu respect, pentru că altfel nu știe.

Mândri de fiul lor Filip

Dumnezeu le-a dăruit lui Valentin și Snežana cel mai de preț dar. În anul 1996, a venit pe lume fiul lor Filip. Pe tot parcursul școlarizării, Filip a avut performanțe extraordinare mai ales la matematică și fizică. A obținut premii importante la diferite competiții.
În momentul de față este absolvent al Facultății de Electrotehnică din Novi Sad. Este încadrat în echipa de cercetători. Pentru el, calculatoarele și softurile sunt, probabil, un viitor garantat.
Pe când a fost elev la școala generală, Filip a frecventat Școala de Talente ,,Mihajlo Pupin”. La Școala Medie a fost deținătorul Premiului ,,Vuk Karadžić”. A practicat mai multe sporturi și activități extrașcolare, între care tenis de masă și baschet. Totuși, drumul pe care îl va alege este, probabil, știința.
Sportul a fost pasiunea cea mai mare și a tatălui său Valentin, care ani la rând a practicat fotbalul, fiind un fotbalist cu perspectivă. Viața l-a făcut să renunțe la pasiuni, pentru că munca istovitoare și responsabilitățile față de casă și familie au devenit o prioritate.

Valentin MIC
Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ”Libertatea”, nr. 43 din 27 octombrie 2018