Casa românească

Familia Cebzan din Vârșeț

Familia Cebzan din Vârșeț

Câte vieți, griji și bucurii au fost scrise sau povestite! Scriu și nu mă las copleșită de emoții. Mă gândesc cum o poveste de viață încape pe o pagina de ziar.  Deși viața merită mult mai mult spațiu, am reușit să adun toate trăirile la un loc. Pe voi vă las să descoperiți familia Cebzan mai îndeaproape.

Jurist pensionar, secretar pe termen lung al Academiei Pedagogice, inițiatorul primului laborator privat de biochimie din Vârșeț

Vasa Cebzan s-a născut pe data de 18 iulie 1940. Este de origine din Sân-Mihai. Părinții săi, Petru și Iuliana, au fost agriculturi, iar domnul Cebzan mergea în vacanțele de vară în satul natal să își ajute părinții la treburile gospodărești. Fratele său  mai mare, Panta,  a rămas în casa părintească pentru că, după cum povestește  Vasa Cebzan, la vremea aceea  frații mai mari rămâneau cu părinții, iar cei mai mici își croiau singuri drumul.

După terminarea școlii elementare din  satul natal Vasa  a trecut la Vârșeț.  Acolo a  terminat șase clase de liceu. Ulterior a mers la Belgrad,  la Institutul de Formare Profesională și Dezvoltare a Personalului pentru Afaceri Financiare și Administrative. Despre cariera  sa impresionantă ne povestește următoarele: ,,S-a organizat la Belgrad un curs de un an.  Acel curs a fost  recunoscut  ca școală superioară completă, așa că i-am ales o slujbă administrativă. Am început să lucrez la Primăria din Alibunar și m-am înscris, la Belgrad,  la fără frecvență,  la o școală superioară pentru organizarea muncii.  Am absolvit-o în 1967. Am dobândit cunoștințele unui jurist în profilul cadre. Am continuat să lucrez laAlibunar, pe post de  șef al  Departamentului pentru Afaceri Administrative Generale. S-a format un departament la  Alibunar, iar eu am fost  șeful Departamentului pentru Administrația Generală a Afacerilor din acel departament, la Departamentul Ministerului Afacerilor Interne din Alibunar.

După ce  Departamentul Afacerilor Interne din Alibunar a fost desființat și relocat  la Panciova,  am revenit la  Primaria din Alibunar. Trebuia să mă întorc pentru că eram membru al personalului comunal. La 1 martie 1977 m-am mutat la Academia Pedagogică din Vârșeț. De atunci și până la pensionare  am lucrat acolo pe post de  secretar.

În învățământ m-am simțit cel mai bine. Am avut contacte cu instituții de profil  din Belgrad și  Kikinda. Pentru o vreme am ținut legătura   cu universitățile din  Timișoara și Arad. Am primit o placă de la Universitatea din Arad  pentru contribuția mea la dezvoltarea cooperării între instituțiile noastre educaționale.

Când am început să lucrez era încă Școala Normală, dar aproape de final.  Apoi s-a transformat în Școala Pedagogică Superioară. Ulterior am cooperat cu Facultatea pentru Învățători din Belgrad. S-a deschis un departament la Vârșeț, așa că avem și o institiție universitară în orașul nostru.

Când m-am pensionat eram deja la Școala Superioară pentru Instruirea Educatorilor ,,Mihajlov Palov”, numită după un profesor eminent de la Facultatea din Novi Sad. A lucrat mult cu noi. Directoarea noastră de atunci, Grozdanka Gojkov, a făcut studii  de doctorat cu profesorul Palov.  El era mentorul ei și a  ajutat mult școala noastră. Ne-a oferit biblioteca sa, care acum, după moartea sa, se află în școala noastră. A venit în mod regulat la întrunirile organizate de școala noastră,  la care au participat numeroși experți din toată fosta Iugoslavie.

 Am publicat colecții de lucrări ale acestor eminenți experți, doctori în științe, participanți la diferite reuniuni tematice. A fost interesant. Îmi amintesc că toți cei care au lucrat în școlile primare de pe teritoriul nostru au trebuit să termine Academia Pedagogică sau Școala Superioară pentru a obține titlul de propunător de școală primară, deoarece erau învățători. S-au organizat prelegeri pentru toți cei înscriși sâmbăta și duminica. Ei au susținut examene la anumite discipline. M-am bucurat când au venit foștii mei profesori care trebuiau să termine Școala Superioară. A fost o educație suplimentară pentru învățători pentru titlul de propunător de școală primară.

La un moment dat au fost atât de mulți studenți încât nu i-am putut accepta pe toți. Am făcut întotdeauna selecția. Cele mai rigide criterii  au  fost la educația muzicală pentru că cel care nu are auz muzica și nici voce nu poate fi învățător. Pedagogia, matematica, psihologia și alte discipline o puteau învăța, dar muzica necesită talent. Cei care chiar nu aveau talent nu se puteau înscrie la noi. Am avut cursuri separate în limba sârbă și în limba română.  Pe  timpul când funcționa Școala Normală au existat prelegeri în limba sârbă și în limba română. La fel a fost și la  Școala Superioară”.

Viața de familie

Pe când era angajat la Alibunar Vasa a întâlnit-o pe actuala sa soție, Rodica Cebzan, născută Ghergha. După o scurtă relație, cei doi s-au căsătorit pe data de 6 decembrie 1964. Împreună au 56 de ani de căsnicie.

Rodica Cebzan a terminat școala de economie și a fost angajată pe post de contabil. Când s-au stabilit la Vârșeț a trecut la post de   contabil-șef în comerț la ,,Agrovojvodina” unde a lucrat până la pensionare.  Când s-au căsătorit au locuit la Alibunar în chirie ca mai apoi să primească propriul apartament.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 47 din 21 noiembrie 2020