Se crede că în ultimele trei decenii (și mai mult) populația României s-a micșorat cu 4 milioane de locuitori. Această cifră am putea-o egala cu o ţară bananieră mai mică din Africă Neagră. Se ştie precis care sunt destinaţiile românilor plecaţi: un milion şi ceva se află în Italia, câteva milioane (probabil cel mai mare număr) lucrează în Spania, iar pe locul trei este țara care în curând va părăsi Uniunea Europeană (cu sau fără acord). Desigur că românii noştri sunt peste tot (mă refer la celelalte ţări ale Vechiului Continent puternic dezvoltate: Germania, Franţa, Suedia, Elveţia…).

Acest text urmează să fie publicat la rubrica noastră cea mai de succes – Casa românească, așa că nu ne-am propus să facem sondaje economice şi demografice, ci să arătăm că au fost şi persoane care au hotărât în urmă cu aproape 30 de ani să ajungă acolo unde Domnul Iisus Hristos Mântuitorul a afirmat că acest Cuvânt a lui Dumnezeu va fi răspândit până la capătul Pământului. Pe vremea când în România nimeni nu avea curajul să rostească nici măcar un cuvânt despre viaţa de cealaltă parte a frontierei, Australia a fost Paradisul de pe pământ, cu corali milenari şi un ocean albastru.

Iertați-ne dacă v-am ținut în suspans. Nu mai avem de gând să lungim prefaţa romanului pe care vi-l povestim în cele ce urmează.

Capul familiei, domnul inginer în silvicultură Gelu Nicolae Pucea, a văzut lumina zilei la 19 august 1965 în localitatea Buteni. În clădirea anexă dispensarului medical exista o sală de naşteri unde moaștele făceau gardă.

Tatăl său Ioan s-a născut în comuna Buteni în 1942. Ca șofer de camion și-a petrecut toată viaţa pe drumurile României. Mama Florică s-a născut pe 29 decembrie 1948 în localitatea Sântana de Arad, în familia Ursu originară din Hodiş. Până la aceea dată școala generală avea doar șapte clase. S-a specializat în croitorie, iar cunoștințele le-a obținut în atelierul Luciei Iercan. Acolo a lucrat doar câţiva ani. Apoi a practicat croitoria acasă pe cont propriu.

Gelu Nicolae a terminat şcoala generală la Buteni. A frecventat vreme de patru ani renumitul Liceu Silvic din Timişoara, situat în imediata apropiere a Pădurii Verzi. S-a angajat imediat, așa cum era pe vremea lui Ceaușescu, ca tehnician silvic la ocolul de la Sebiş. Acolo a lucrat doi ani, timp în care se gândea să plece din țară. A făcut acest lucru în toamna anului 1988, cu un an înaintea Revoluției. A plecat ,,la capătul Pământului”.

Ajuns în ţara la care visa, s-a stabilit în megalopolisul cu peste 5 milioane de locuitori (azi poate că sunt și mai mulți). Astăzi încă mai lucrează la primul post pe care l-a primit atunci când a sosit în Australia: consilier silvic la tunderea pomilor ale căror crengi se găsesc pe tot traseul liniilor de curent electric. Este o muncă foarte responsabilă.

În copilărie, pentru a nu fi agresat de cei mai în vârstă, s-a antrenat la karate. Din păcate, nu a făcut și sport de performanță. O altă mare pasiune a lui este muzica. În copilăria lui mama Florică i-a cumpărat un acordeon adevărat. Totuși, Gelu Nicolae a ales muzica de fanfară. Ani în şir a cântat la instrumentul corn – tipsie. Paralel a învăţat să cânte şi la chitară. Nu în ultimul rând, îi place pescuitul. În Australia există multe râuri bogate în peşte, dar Gelu Nicolae tot mai rar are timp să arunce cu lanseta şi mulineta vreo momeală.

Şi totuşi iubirea

Din prima căsnicie Gelu Nicolae are o fiică, Adela, care este la cea mai frumoasă vârstă a tinereții. Regretatul Adrian Paunescu spunea: iubirea înainte de toate. Astfel, interlocutorul nostru a întâlnit-o la Buteni pe o cunoştinţă din anii de şcoală: Elisabeta, cu numele de familie al fostului soţ Cheregi.

Povestea lor dragoste seamănă cu un film din Hollywood și șlagărul mondial Soţia prietenului meu” din anii 70.

Părinţii Elisabetei lucrau la fermele de păsări, porcine sau bovine, numite de Marele Conducător „Gostat”. Cei doi după ce s-au văzut după mulţi ani și au căzut de acord cu fostele familii să spună încă o dată „da”.

Ionel MIAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 42 din 19 octombrie 2019