Optzeci de ani de activitate

La Marcovăț, o mică localitate de codru, în urmă cu câteva decenii s-a desfășurat o activitate culturală bogată. La începutul secolului XX Marcovățul a avut o fanfară care a activat peste 80 de ani. Marcovicenii, care dintotdeauna au fost iubitori de muzică, susținuți de învățători, preoți și alți intelectuali din sat, au pus bazele fanfarei „Doina”. Această formație a fost înființată în anul 1928, iar un mare merit pentru înfiriparea ei l-au avut inginerul Iulius Moise și preotul Victor Bojin. În cursul anilor fanfara a devenit simbolul Marcovățului. Până în anul 1932 formația a instruit-o Petru Jurca din Vlăicovăț. După aceea a preluat-o Mihai Moise care a frecventat cursuri muzicale la Lugoj. Cele 22 de instrumente, care au costat 30.000 dinari, au fost cumpărate în orașul Boemia (Cehoslovacia de atunci). Fanfara a luat parte la petreceri și festivități organziate cu ocazia sărbătorilor. Nu a lipsit de festivaluri și alte evenimente care s-au desfășurat în Banat și în România. Bineînțeles că în cursul anilor fanfara a întâmpinat multe greutăți, reușind să depășească ceea ce părea imposibil datorită priceperii, dragostei și entuziasmului pentru acest gen de muzică. În repertoriul fanfarei Doina” se găseau peste 60 de cântece.

În perioada postbelică fanfara s-a bucurat de susținerea materială și de un sprijin moral din partea bisericii. Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial fanfara a participat în fiecare an la sărbătorile organizate în satele de la codru. Marcovicenii sunt mândri de recunoștințele și diplomele pe care le-au primit atât la festivalul fanfarelor, cât și la alte manifestări similare. Fanfara s-a prezentat prima dată în public în anul 1929. După spusele celor mai în vârstă marcoviceni, formația, prin modul în care cânta cântece românești – plăcut, cu armonie – s-a bucurat de admirația publicului. În 26 mai 1935 la emulația organizată de cercul muzical din Cacoveni (România), dirijorul Mihai Moise și fanfara au primit o medalie de aur. Marcovicenii au lăsat o impresie frumoasă, prezentând satul în cea mai bună lumină.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul”Libertatea” din 18 iulie 2020