Căminul Cultural a devenit cetatea poeziei și a artei teatrale

Sâmbăta trecută, 23 noiembrie, la Torac a avut loc cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Teatru în Limba Română pentru Copii „Arlechin”.
Trofeul ,,Arlechin 2019″ a fost acordat Magdalenei Spăriosu din Uzdin

Marea manifestare a fost prezentată de crainicii festivalului, carismaticii Roxana Clopotaru din România și Kornel Mili din Torac, care au dat culoare și savoare evenimentului. La acest adevărat maraton, care a durat pe tot parcursul zilei, şi-au dat contribuţia copii din șase localităţi cu suflare românească. Pe scena Căminului Cultural din Torac au evoluat trupe de teatru şi recitatori din Coştei, Ecica, Sân-Mihai, Straja, Uzdin şi Torac. Organizatorul principal a fost şi de data aceasta Asociaţia „Copiii din Torac”, împreună cu Teatrul „Junior” din Târgovişte – România și ,,Clubul victorioșilor” din România. Partenerii principali au fost Ministerul Culturii și Informării al Republicii Serbia, Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia, Secretariatul Provincial pentru Educație, Reglementări, Administrație și Minoritățile Naționale – Comunitățile Naționale. Festivalul a fost sprijinit de către Asociația pentru Cultură și Artă Românească ,,Vichentie Petrovici – Bocăluț”, Comunitatea Locală Torac, Școala Generală ,,George Coșbuc” din Torac, DOO ,,RACA” Zrenianin, cooperativa agricolă ,,YUKO BEGEJCI” și restaurantul de hamburgere ,,Sf. Valentin” din Torac.

Cuvinte de salut au adresat președinta juriului Octavia Stăncioiu din Petroșani, România, care a inaugurat ediţia de anul acesta, Victor Mihalache din Târgoviște care de la bun început a fost ,,sufletul” acestui festival, și Viorel Cioloca din Timișoara, de altfel membri ai juriului.

Festivalul s-a derulat pe două secţiuni. Prestațiile scenice din cadrul primei secțiuni au început la ora 10, iar în decurs de două ore s-au prezentat recitatori cu poezii în limba literară şi în grai bănăţean. Conform regulamentului din acest an, elevii din clasele I-IV s-au prezentat cu poezii în limba literară de George Topârceanu și Tudor Arghezi, iar elevii din clasele V-VIII cu poezii de Octavian Goga și George Topârceanu.

Unul din spectacolele prezentate de torăceni

Cea de-a doua secțiune a început la ora 12.30 cu scenete. Primii au urcat pe

scenă copiii de la trupa de teatru ,,Micii artiști” din Sân-Mihai cu sceneta ,,Cine-i urs”. Au urmat trupa de teatru ,,Micii eroi” din Ecica prezentând sceneta ,,Martor mincinos” și elevii Școlii Generale ,,Sf. Gheorghe” din Uzdin cu sceneta ,,De ce face el gimnastică”.

După pauza de masă, începând de la ora 14 au mai evoluat șase trupe de teatru: Ş.G. „George Coșbuc” din Torac, ciclul V-VIII, prezentând piesa ,,Florin scrie un roman – torăcenii scriu un roman”, grădinița din Ecica – trupa ,,Micii eroi” cu piesa ,,Chipiul pierdut”, Ș.G. ,,Sf. Gheorghe” din Uzdin cu piesa ,,Romeo și Julieta”, ,,Micii eroi” din Ecica (ciclul V-VIII) cu piesa ,,La est de soare și vest de lună”, Ș.G. ,,George Coșbuc” din Torac (ciclul I-IV) cu piesa ,,Dumbrava minunată” și ,,Micii eroi” din Ecica (ciclul I-IV) cu piesa ,,Pescarul și soția sa”.

Uzdinenilor le-au revenit mai multe premii

Participanții au condus publicul într-o lume a basmelor, a jucăriilor, a prințeselor, o lume în care animalele și plantele vorbesc, în care binele câștigă toate luptele, așa că juriul a avut o sarcină foarte dificilă.

Programul de gală a început la ora 17.30. Publicul a avut prilejul să urmărească prestațiile scenice speciale ale invitaților. Au recitat poezii în limba sârbă trei elevi de la Ș.G. ,,George Coșbuc” din Torac, secția cu limba de predare sârbă. Roxana Clopotaru din România a interpretat câteva melodii populare, iar pe Adonia Antonescu am ascultat-o cântând muzică pop. Seara nu s-a putut încheia fără participarea lui Cornel Mili recitând în limba sârbă, acompaniat la chitară de Viorica Mihalache.

Organizatorii au înmânat premii de recunoștință tuturor instituţiilor, școlilor generale şi profesorilor care au contribuit la desfăşurarea festivalului. Toți participanții au primit diplome ,,Arlechinul inspirat”.

Conform deciziilor juriului, la ciclul I-IV, poezie în limba literară, deținătorii premiilor sunt următorii elevi: Laura Maria Ocolișan din Torac (locul I), Vlad Vâlan din Sân-Mihai (premiul II) și Stela Petrovici din Torac (locul III). La cursul superior au primit premii: Melisa Voin din Coștei (locul I), Bianca Bălan din Uzdin (locul II) și Ariana Mălaimare din Uzdin (locul III). La categoria monolog Alexandra Georgiana din Coștei s-a clasat pe locul I. La poezie în grai bănăţean, Stefan Seratlici din Sân-Mihai a cucerit locul I, Valentina Dan din Ecica s-a situat locul II, iar Ion Damian din Torac a încheiat concursul pe locul III. La categoria scenete…

Florin RAȘA

Foto: Mircea LELEA

Artiolul integral îl puteți citi în numărul 48 din 30 noiembrie 2019