Cei mai buni sportivi ai anului 2019 au fost premiați vineri, 21 februarie, în cadrul Galei Sportului, la Primăria Zrenianin.

Tradiționala ceremonie a avut loc în Sala Baroc a Primăriei, fiind acordare a premiile anuale ale Uniunii Sportive Zrenianin, care se desfășoară pentru a 14-a oară. Astfel, U.S.Z. a stabilit, prin votul membrilor săi, ierarhia celor mai buni sportivi la 12 categorii – în total de 30 de sportivi, cluburi sportive, antrenori, arbitri, donatori, propagandiști în sport, fiind acordate și distincții speciale. Au fost 62 de propuneri pentru competiția din acest an, iar cei mai buni sportivi au fost proclamați de Consiliul de Administrație al U.S.Z.

O notă specială ceremoniei a fost dată de prezența a trei legende sportive ale țării noastre și medaliați cu aur la Jocurile Olimpice – luptătorul Branislav Simić, handbalistul Momir Rnić și voleibalistul Vladimir Batez, astăzi secretar provincial pentru Sport și Tineret. La ceremonie au participat, de asemenea, reprezentanți ai autoguvernării locale, Districtului Banatul Central, federațiilor sportive provinciale și naționale și Institutului Provincial pentru Medicină Sportivă.

Distincțiile oferite în cadrul evenimentului sunt dedicate laureaților care au obținut performanțe deosebite în 2019 la competiții naționale și internaționale de către sportivii legitimați la cluburile și asociațiile sportive din Municipiul Zrenianin.

Câștigătorii ediţiei a 14-a a ceremoniei sunt:

Cei mai performanți sportivi în concurența seniorilor au fost numiți luptătorul Mate Nemeš și pugilista Aleksandra Rapaić. Cei mai buni juniori sunt înotătorul lui ,,Proleter”, Marko Vujin, și pingpongista Clubului ,,Banat”, Angela Mengher, în timp ce înotătorul Ognjen Kovacević și karatista Dunja Rajić au fost cei mai buni cadeți.

Dan MATA

Articolul îl puteți citi integral în numărul 9 din 29 februarie 2020