Florian Copcea

Este vorba despre o literatură care rivalizează cu cele ale unor popoare occidentale. Literatura română din Serbia nu este un apendice al culturii române – afirmă criticul literar Florian Copcea

Florian Copcea

Cu ce promisiuni cartea d-voastră vine în fața cititorilor? Vom înțelege mai bine lirica românească din Serbia?

Un prim suport metodologic al studiului meu despre lirica românească din Serbia constă, evident, în identificarea curentelor literare care, într-un fel sau altul, au marcat literatura din acest spaţiu multietnic, cu alte cuvinte au influenţat pozitiv evoluţia limbii române. Parcursul hermeneutic propus mi-a oferit privilegiul de a pătrunde profund în formele poetice dezvoltate de poeţi de-a lungul istoriei sub adierile unui hieratism mai mult sau mai puţin autohton, producător de nexuri inspirate sau premeditate în fiinţa noastră lăuntrică. Probabil mulţi dintre distinşii poeţii care nu au intrat încă sub ,,lupă” vor rămâne contariaţi, să nu spun consternaţi, de faptul că nu se regăsesc în această exegeză. Eu am avut în vedere, din ştart, o construcţie bazată pe acele opera care susţin curentele menţionate. D

in această cauză vom întâlni contemporani care aparţin unui curent, nu am să spun expirat, ci doar, de început, şi poeţi mai vechi care au avut intuiţia de a se aşeza în viitor, adică au fost vizionari. Aşadar, nu este un moft întreprinderea de a aduce în contemporaneitate bătrâni truditori întru cuvânt, şi nici de a-i ,,întoarce” pe cei aproape de noi la arhetipuri ,,deteriorate”, foarte importante însă pentru literatura română din Serbia, în genere. De aceea cred că această istorie, în care a primat, mai ales, criteriul estetic al valorilor, va consolida această literatură, de altfel o literatură care rivalizează chiar şi cu cele ale unor popoare ocidentale, chipurile, aparţinătoare unor culturi mari. În Serbia noi nu avem poeţi minori, fiecare a scris şi scrie în felul său, în funcţie de poziţia pe care o ocupă în comunitatea intelectuală românească. M-am străduit să nu fac compromisuri. Cartea este un punct de vedere diferit de al altor exegezi, pe care mi-l asum.

Citându-l pe Eugen Simion, eu nu am vrut să fac decât politica literaturii. Dincolo de amiciţii, dincolo de modelele ,,formelor fără fond”. Inevitabil, prin cartea mea – ,,O istorie a liricii româneşti din Serbia” – am vrut să aduc cititorilor, dintr-un unghi critic modern, o panoramă a imaginii actuale a poeziei româneşti.

Ce v-a atras să studiați creația poeților români din Serbia?

Roland Barthes vorbeşte pe undeva despre codurile culturale ale literaturii. Numai acestea ne oferă posibilitatea, cu riscuri, e adevărat, să comunici, păstrând distanţele, cu generaţiile de literaţi care şi-au adus din plin contribuţia la îmbogăţirea, la conservarea limbii române în această parte a Europei. Nu am intenţionat să polemizez cu nimeni. Am evitat pe cât posibil să nu vorbesc despre cei care improvizează în lirica românească din Serbia, deşi – şi ei! – servesc literatura şi, accept, vorba lui Titu Maiorescu, fiinţează ,,în marginile adevărului. Nu vreau să pozez într-un ,,critic temut”, dar vreau să respect valorile, să le justific, să nu cedez prejudecăţilor. La urma urmei, viitorul este cel care îmi poate da sau nu dreptate. Oricum, toţi creatorii români din Serbia au şansa de a se afirma, au vocaţia de a se situa în vârful piramidei. Ceea ce contează este faptul că întotdeauna trebuie să gândească româneşte un text, şi doar după aceea să-i dea ,,trup”.

Marina ANCAIȚAN

Interviul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 9 februarie 2019.