Una dintre cele mai importante sărbători de peste an sunt Paștile. Cum este vorba despre o sărbătoare a primăverii, florile o fac să fie completă. De-a lungul timpului, unele plante ornamentale au obținut valențe care le leagă de sărbătoarea Paștilor.

Narcisa galbenă

Această floare veselă și colorată, înflorește în perioada Paștilor. De aceea, în unele țări din Occident constituie simbolul acestei sărbători, cu atât mai mult cu cât galbenul anunță reînnoirea și lumina. Germanii o numesc Osterglocken (,,clopote de Paşti”), datorită perioadei de înflorire. Britanicii decorează mesele de Paşti cu narcise, iar în Belgia narcisele galbene se vând în buchete, adesea împreună cu lalele şi zambile, care înfloresc în acelaşi timp.

Paști

Laleaua

Laleaua înflorește printre primele flori ale primăverii și simbolizează renașterea. Cu nuanțele vii și pastelate, ele pot forma un buchet potrivit de sărbători.

Paști

Crinul

Culoarea pură a crinului este asociată nevinovăției Mântuitorului în fața suferințelor răstignirii. De aceea, buchetul de Paște trebuie să conțină și crini.

Paști