Reuniunea a reprezentat o ocazie ca reprezentanții mediului asociativ românesc de peste hotare să intre în legătură, să facă schimb de informații și idei și să se familiarizeze cu câteva dintre măsurile recente luate de Guvernul României pentru a veni în sprijinul conaționalilor care trăiesc în străinătate sau care doresc să revină în țară, se menționează pe site-u Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

În cadrul reuniunilor și dezbaterilor din perioada 4-8 septembrie, participanții la Forum au interacționat cu reprezentanții autorităților, abordând tematici de interes pentru conaționalii care trăiesc, studiază sau lucrează în comunitățile istorice și în diaspora de mobilitate.

Principalele subiecte au fost: educația în limba română pentru noile generații de români din afara granițelor, dezvoltarea învățământului în limba română, finanțările nerambursabile pentru dezvoltarea de afaceri în România de către cetățeni români din străinătate și alte proiecte derulate de Guvernul României, prevenirea abuzurilor asupra persoanelor vulnerabile în fenomenul migrației, serviciile consulare, votul în străinătate, fonduri europene pentru românii de pretutindeni, fenomenul fake-news și combaterea știrilor false, precum și prezentarea finanțărilor nerambursabile acordate de MRP.

Discuțiile au fost interactive, participanții având ocazia să prezinte situațiile cu care se confruntă comunitățile românești din țările lor și, totodată, să adreseze întrebări și să propună soluții. S-a remarcat dorința românilor de peste hotare de a avea mai multe resurse prin care să pună la dispoziția copiilor români cursuri de limba română și în limba română, atât în cadrul unor școli românești sau școli de duminică, cât și în instituțiile de învățământ de pe teritoriul statelor-gazdă.

Continuare la pag. 5