Periscop local - Alibunar

Gheorghe Susa, bucătar din Petrovasâla

Gheorghe  Susa, bucătar  din  Petrovasâla

                                          Îmi place să fac mâncăruri tradiţionale

Aproape că la Petrovasâla nu a existat o manifestare gastronomică la care nu fi fost prezent bucătarul Gheorghe Susa. Zis Ghiţă maistoru de săteni, el nu lipseşte de la nicio petrecere sau întâlnire a iubitorilor de mâncăruri tradiţionale. Pe nenea Ghiţă l-am întâlnit la evenimentul gastronomic din acest an organizat cu ocazia Nedeii satului. L-am întrebat cât de mult îi place să gătească, iar răspunsul lui a fost următorul:
– Îmi place să fac cel mai mult mâncăruri tradiţionale, preferate de toată lumea: fasole la ceaun, papricaşuri, grătar… Ador să văd în jurul meu oameni îmbătaţi de mirosul ademenitor al felului de mâncare pe care îl prepar. Fiecare mâncare o prepar în mod aparte şi îmi dau silinţa să fie pe placul placul tuturor iubitorilor de bucătărie tradiţională. Nu există în sat vreo petrecere la care să nu fiu invitat. Toată lumea îmi spune: ,,Maistore, să faci o mâncare pe care nu am mâncat-o până acum!”. Fiecare mâncare are o rețetă specifică, iar eu încerc să descopăr care ar fi preferinţele solicitanţilor. E foarte greu să intri în secretele fiecărui gurmand.
Îmi place să petrec cu prietenii, astfel că prepararea mâncărurilor este o satisfacţie personală pe care încerc că să o împărtăşesc cu cei apropiați.
Am participat la multe concursuri de preparare a mâncărurilor tradiționale și dețin multe trofee şi menţiuni. Fiecare premiu îmi este drag. Voi participa bucuros la orice manifestare unde se gătește și se mănâncă sănătos, deoarece mâncărurile moştenite din bătrâni sunt cele mai bune şi cele mai hrănitoare, a spus Gheorghe Susa.

                                                                                                                                                         Ion Mărgan

                                              Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul ,,Libertatea” nr. 29 din 18 iulie 2020