Prietenul meu acul

Cu dragostea pentru frumos te naști.  Sunt convinsă că ea este în genele mele materne. Meseria de croitor a mers de la bunicul la bunica, apoi la mătușa pe care  trebuia să o ajut să termine hainele clientelor. Acul a devenit prietenul meu de vacanță: ceea ce am văzut la altele am vrut să lucrez și eu. Mă ajută și vederea, e drept.

Am început cu tivurile rochiilor lucrate de sora mamei care nu avea copii. Am învățat să împistresc, adică să cos pe pânză după model.  Am trecut la etamină, apoi la macrameu.

Cel mai mult îmi place să cos goblenuri. Înainte de Revoluție, în lumea aceea gri, am cusut piese vesele în care am pus suflet și pasiune. Am moștenit răbdarea, dragostea pentru frumos si îndemânarea.

Primul goblen, cel cu trandafiri, l-am lucrat după numărătoare. A fost  foarte greu. Un prieten pictor mi-a făcut desenul identic pentru al doilea goblen din bibliotecă.  Goblenurile încadrează un peisaj de toamnă, o lucrare a maestrului Gaidos.

Îmi place să lucrez goblenuri în alb și negru. Lucrez de la marginea pânzei spre interior ca să nu murdaresc, prima dată cu o culoarea închisă, apoi cu  alb.

Cum lucrez goblenurile? Îmi fixez pânza goblenului pe o ramă special confecționată,  dreptunghiulară sau rotundă.

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 19 septembrie 2020.