În actualitate – Mișcarea pentru Popor și Țară

În conjunctura ultimelor evenimente de pe scena politică a țării, președintele Aleksandar Vučić încearcă să găsească o soluție care poate fi favorabilă și benefică pentru toți cetățenii Serbiei. În acest sens, a ajuns din nou în actualitate, constituirea Mișcării pentru Popor și Țară considerat de o importanță majoră pentru stabilitatea, dezvoltarea economică și viitorul țării noastre.

Aflat în drum spre Elveția unde a participat la Forumul Economic de la Davos, președintele Aleksandar Vučić a transmis un mesaj important cetățenilor cerându-le să reflecteze asupra acestui demers în ideea de a se găsi o denumire potrivită pentru această mișcare care va aduce inovări în programul politic și care va da posibilitatea pentru încadrarea unui număr considerabil de oameni noi, capabili care, din diverse motive, nu au fost încadrați până în prezent în viața politică.
Referitor la mișcările studențești care cer și pe mai departe desecretizarea documentelor privind vinovații pentru tragedia de la gara din Novi Sad când 15 persoane și-au pierdut viața, cu toate că, conform celor declarate de organele competente, aceste revindecări au fost îndeplinite, președintele Serbiei precizează că „studenții prin intermediari și agenți străin primesc instrucțiuni cum să blocheze străzile”.
În calitate de invitat la Postul TV Hapi, președintele Aleksandar Vučić a transmis cetățenilor că în curând va avea loc un referendum sau alegeri anticipate deoarece Guvernul Serbiei nu se poate schimba nici pe stradă și „nici din pix” dar că pentru aceste alegeri anticipate trebuie îndeplinite trei condiții esențiale: să se întrerupă escaladarea tensiunilor deoarece în situația actuală, alegerile nu pot fi organizate; partidul de guvernământ, cu ajutorul grupurilor de lucru deja formate și conform recomandărilor ODHIR și OEBS trebuie să consemneze modificări esențiale ale procesului și condițiilor electorale; partidele din opoziție trebuie să confirme că vor lua parte la alegeri.

Premierul Viktor Orban a efectuat o vizită în Serbia
Recent, premierul Ungariei, Viktor Orban s-a întâlnit la Belgrad cu președintele Aleksandar Vučić. Discuțiile care au avut loc cu această ocazie au fost axate pe consolidarea relațiilor de colaborare dintre cele două țări, o atenție aparte fiind acordată problemelor geopolitice din regiune dar și pe plan mondial.
Cu această ocazie președintele Aleksandar Vučić a afirmat că buna colaborare dintre cele două țări este mai solidă ca oricând, confirmându-se astfel că stabilitatea și prosperitatea se pot edifica doar printr-o prietenie sinceră și un parteneriat strategic durabil.

Eufrozina GREONEANŢ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 4 din 25 ianuarie 2025