Periscop local - Covăcița/Cuvin

În dialog cu Mario Novakov din Nicolinț Îmi place să joc teatru

În dialog cu Mario Novakov din Nicolinț Îmi place să joc teatru

 


Mario Novakov a terminat clasa a II-a la Școala Medie de Agricultură din Vârșeț. Îi place să ia parte la activitățile culturale din satul natal, să discute cu prietenii despre probleme care îi frământă pe tineri. A îndrăgit teatrul și se recreează practicând sportul.
– Am îndrăgit teatrul pe când eram elev la școala generală. Am aflat de la prieteni că Alexandra Ranković înființează Centrul Artei Populare. Am devenit membru al secției de teatru pentru că mi-am dorit să mă familiarizez cu actoria. I-am cunoscut și pe ceilalți membri: Daniel Petrașcu, Biljana Bașa, Alexandra Cebzan Zeman, Andriana Kostić și Daniel Picioane. Am devenit prieteni nedespărțiți și am format o trupă de teatru compactă.
Am participat pentru a doua oară la Zilele de Teatru. Sper să ne prezentăm și în viitor. Îmi place să joc teatru și voi continua îmi cultiv pasiunea. Noi, tinerii, avem nevoie de creație și de libertate.
Am debutat anul trecut în spectacolul cu piesa ,,Pisica verde”. M-am descurcat destul de bine și am satisfăcut cerințele regizorului.
Anul acesta am interpretat un rol dublu în spectacolul cu piesa ,,Casa de pe graniță” de Slamovir Mrožek. Echipa din care am făcut parte a funcționat în condiții dificile din cauza situației create de pandemie. Totuși, în decurs de numai nouă zile ne-am pregătit pentru rolurile care ne-au fost încredințate. După aceea au venit Constantin Tovarnițchi și Otilia Huzum din România care ne-au ajutat. Spectacolul a avut priză la public.
Rolul pe care l-am interpretat a fost unul reușit, după placul meu. Publicul m-a ovaționat. Sper să fac teatru și în viitor, să mă transpun în roluri complexe, a spus Mario.
În timpul liber interlocutorul nostru practică luptele marțiale. Se antrenează la Dimitrije Mitrov cu al cărui sprijin a cucerit trofee la jiu-jitsu brazilian.
Mario este mândru de realizările sale. Dorința lui cea mai mare este ca și în viitor să cucerescă medalii și mențiuni, atât ca actor, cât și ca sportiv.
Silvia MĂRGAN

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul ,,Libertatea” nr. 38 din 19 septembrie 2020