ITALIA ÎNCHISĂ

Pandemie Corona Virus declarată de către OMS

Premierul italian Giuseppe Conte, s-a adresat italienilor pe 11 martie a.c. la orele 21.40’ pe toate posturile de televiziune. S-a hotărât de către Guvernul italian împreună cu opoziția închiderea totală a țării.

Premierul italian, Giuseppe Conte

Adică, vor fi garantate doar serviciile publice esențiale: farmacii, parafarmacii, poșta, băncile, transportul, agroalimentare.

Industriile, fabricile vor putea funcționa doar dacă se vor putea adegua restricțiilor impuse de lege. S-au alocat 25 miliarde de euro de la bugetul de stat, 12 miliarde imediat pentru a face față emergenței sanitare în curs.

Dacă numărul contaminaților va crește în aceste 2 săptămâni, nu înseamnă că ne vom îndrepta spre groapă, declară Conte, sau că vom lua alte măsuri ci vom continua să ne ținem de regulile impuse de această emergență și să nu ne oprim, ci să alergăm mâine mai repede!

Premierul Conte mulțumește și medicilor, asistenților medicali și tuturor celor de la Protecția Civilă care se dedică în prima linie luptei împotriva virusului Covid-19.

* * *

 Europa suferă împreună cu Italia!

În ciuda veștilor proaste care sosesc neîncetat de pe frontul luptei împotriva virusului corona din Italia, în sfârșit, Uniunea Europeană dă semne de viață! Azi la Bruxelles, președinta Consiliului European, Ursula Von Der Leyen a adresat un mesaj în limba italiană pe Twitter, exprimând cuvinte de încurajare poporului italian: ,,Cara Italia, cari italiani. Italia face parte din Europa și Europa suferă împreună cu Italia, nu sunteți singuri, toți suntem italieni”!

Premierul italian Giuseppe Conte a decretat de două zile zona roșie pe întreg teritoriul italian după ce s-a observat că mulți tineri din mai multe zone nu au luat în serios situația de carantină și au luat cu asalt discoteci și baruri, neavând nici măști și nici 1 metru distanță între ei. Zona roșie totală înseamnă că nu se poate ieși din casă decât având 3 motive: la muncă, la medic, la cumpărături-nu shopping-sau să își ajute părinții bătrâni și singuri.

Există controale pe străzi la Roma și în toată Italia, trebuie să prezinte o autocertificare din care să rezulte motivul pentru care s-a ieșit din casă din zonă sau din oraș iar cine nu poate justifica deplasarea, suferă consecințe penale cu amendă de 206€ sau cu închisoare pâna la 3 luni. A rămâne acasă nu este o recomandare ci o obligație!

Lombardia rămâne zona cea mai afectată cu corona virus cu 7870 de pozitivi din care 1028 în terapie intensivă; 617 decedați și 900 vindecați de corona virus. Președintele regiunii, Fontana cere împreună cu cel al regiunii Veneto, Zaia măsuri mai dure, adică un stop total în Lombardia și Veneto lăsând deschise doar farmaciile, market-urile și chioșcurile de ziare.

Va decide până joi, 12 martie a.c. Guvernul dacă este necesar stopul total și pe întreg teritoriul.

Președintele Fontana a hotărât să creeze o structură medicală provizorie de reanimare dotată cu apărătura specială de ventilare pulmonară că în China, în cele 10.000 mp din ex-Fiera di Milano.

La conferință de presă de la ora 18.00 de azi, 11 martie 2020 la sediul Protecției Civile din Roma, Giulio Borrelli a făcut cunoscută situația actuală din Italia privind contaminarea cu virusul corona.

-în total 12.462 dintre care 10.590 pozitivi;

-1049 vindecați

-827 decedați-168 de ieri până azi

-dintre cei pozitivi 2599 sunt în izolament la domiciliu

– 877 în terapie intensivă

Julia-Sandra Virsta

Roma