În spiritul tradiţiei moştenite din străbuni

Miercuri, 28 august curent, printr-un concert de muzică şi dans popular, s-a încheiat încă o ediţie reuşită a manifestării tradiţionale ,,Zilele de Vară ale Alibunarului”. Această manifestare cultural-sportivă a fost iniţiată în anul 1996 de un grup de entuziaşti, păstrători de veacuri ai tradiţiilor populare ale celor două popoare înfrăţite: românii şi sârbii. Aşa cum era păstrată de străbunii poporului sârb până în zilele de azi, sărbătoarea închinată Maicii Domnului – Sfânta fecioară Maria a fost prăznuită pe data de 28 august. Cu prilejul marcării acestui eveniment important din viaţa spirituală a poporului sârb, conducerea satului a organizat un concert de muzică şi dans pregătit de amatorii culturali din Alibunar, avându-i invitaţi pe membrii ansamblului S.C.A. ,,Opanak” din Belgrad.
Programul cultural a fost inaugurat de grupul vocal al B.O.S. ,,Sf. Trei Ierarhi”, prin intonarea imnului ,,Bože pravde”, urmând apoi evoluarea formaţiei de dansatori ai ansamblului Căminului Cultural ,,Mladost” din Alibunar, cu o suită de jocuri tradiţionale sârbeşti în coregrafia lui Veljko şi Živko Oparnica.
Pe scena de vară din centrul satului, unde a avut loc spectacolul folcloric, s-au prezentat dansatorii din Belgrad cu un potpuriu de jocuri sârbeşti din zona folclorică Šumadija, în coregrafia lui Željko Špehar, urmând grupul mic de dansatori ai ansamblului ,,Mladost”, cu un joc tradiţional sârbesc în coregrafia lui Veljko Oparnica.

                                                                                                                                              Ion Mărgan

Articolul îl puteţi citi integral în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 36, din 7 septembrie 2019

 

A urmat un moment muzical pregătit de fraţii Aleksandar şi Božidar Etić, oaspeţi din Viena, Austria, care au interpretat la orgă electronică un potpuriu de melodii populare sârbeşti. Pe scenă au urcat apoi invitaţii din Belgrad, care au evoluat cu o suită de dansuri sârbeşti în coregrafia lui Željko Špehar, iar programul s-a încheiat cu evoluarea dansatorilor din Alibunar sub conducerea artistică a lui Cristian Giugea, a cărui orhestră de muzică populară i-a acompaniat pe participanţii în program.