Se spune că nu există o zonă mai bogată în tradiții decât Bucovina. Sunt foarte pregnante tradițiile care țin de sărbătorile religioase, iar în această perioadă  vorbim despre încondeierea și închistrirea ouălor de Paști. Interlocutoarea noastră este Lucia Condrea de la Muzeul Ouălor care îi poartă numele.
Lucia Condrea

 

Cum au fost începuturile? ,,M-am născut la Moldovița, pe meleaguri bucovinene cunoscând încă din copilărie primele meșteșuguri artistice. În casa bunicii materne din satul Paltin am descoperit tainele combinării culorilor vegetale obținute din scoarța unor arbori precum mesteacăn, arin sau din coajă de nuci verzi. Bunica, Ioana Petreanu, m-a învățat să confecționez opinci. Cealaltă bunică, Maria  Bujulec, m-a inițiat în arta cusăturilor artistice pe carpete, ștergare, fețe de masă și mai ales în realizarea altițelor de pe ii. Tot în această perioadă am deprins meșteșugul încondeierii ouălor de Paști, dar și pe cel al închistririi, două tehnici diferite ce aparțin etnicilor huțuli. Cu timpul, am manifestat interes și pentru alte aptitudini artistice: tors, țesut, broderie, croșet, lasetă, goblen, croitorie. La maturitate, pe lângă serviciul pe care l-am practicat – am fost inspector de control la C.F.R. Călători – închistritul ouălor a devenit preocuparea mea cea mai importantă” – povestește Lucia și spune că dintre toate obiceiurile românești cel al închistririi ouălor de Paști este de departe cel mai gingaș și mai cald.

 

 

,,Fiecare roman le pregătește și le are pe masa lui de Paști la loc de cinste, dar poate nicăieri ca în Bucovina oul nu este privit cu atât de multă dragoste și nici obiceiul „scrierii” lui nu este ridicat la nivel de artă ca aici. Pe lângă ouăle roșii, în Bucovina există o categorie special de ouă pascale împodobite cu ornamente policrome, geometrice sau vegetal-florale cunoscute sub numele de ouă încondeiate și ouă închistrite care fac faima acestor ținuturi. Meșteșugurile acestea au fost deprinse de mine încă din copilărie în casa bunicii materne și sub îndrumarea unei mătuși”.

ARTA CONDREA, marcă înregistrată

Astăzi, în realizarea ,,bijuteriilor ovoidale”, cum le numește, Lucia folosește 15 modalități de lucru: ,,Prima modalitate este cea tradițională, tehnica batik-ului, de la care am pornit și pe care am perfecționat-o în timp, iar celelalte 14 modalități de lucru îmi aparțin în totalitate, ele având ca punct de plecare tot tehnica batik-ului, însă aspectul final diferă radical de cel obișnuit al ouălor tradiționale”.

Marina ANCAIȚAN

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 18 aprilie 2020.

Foto: Muzeul Ouălor Lucia Condrea