ICRRetrospectiva unei activități bogate

Pe data de 23 aprilie, la Casa de Cultură din Satu Nou, Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina a organizat o  manifestare care a cuprins prezentarea Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina și a Editurii I.C.R.V., precum și expoziția artiștilor plastici Viorel Flora, Ionel Popovici și Emil Sfera.

Directorul acestei instituții prestigioase a românilor din Voivodina, Doru Ursu, a făcut o prezentare succintă a Institutului, vorbind despre  activitatea bogată  și colaborarea cu instituții științifice din țară și  străinătate. El a spus că aceasta este prima prezentare a Institutului de Cultură la Satu Nou și a anunțat alte activități, care vor fi organizate în colaborare cu directorul Casei de Cultură din Satu Nou, Sorin Boleanțu.

În decurs de  zece ani de existență, pe lângă faptul că a organizat  manifestări, simpozioane,  sesiuni de comunicări și mese rotunde, Institutul a sprijinit realizarea unor programe  cu privire la cele mai importante manifestări culturale și științifice ale etniei române din Voivodina. Astfel  a  contribuit  la promovarea valorilor culturale, artistice și a celor spirituale ale românilor din acest spațiu.

Doru Ursu a spus că până în prezent au fost organizate 22 de conferințe și sesiuni științifice pe diferite teme care valorifică moștenirea culturală și identitatea românilor din spațiul voivodinean. Institutul a organizat nouă ediții ale Salonului Internațional ,,Cărți și publicații românești din Banat”, 24 expoziții de fotografii, de cărți, documente și publicații, expoziții de pictură, grafică și ceramică în 26 de localități.

– Raportul evenimentelor culturale ale Institutului mai cuprinde 18 serate literare și lansări de carte cu participarea condeierilor români din Voivodina, Serbia și din România,  precum și două festivaluri de poezie și trei tabere de pictură. Împreună cu Academia Română, Institutul de Studii Banatice ,,Titu Maiorescu” și filiala Academiei Române,  organizăm în fiecare an Simpozionul Internațional ,,Literatura în Banat, Banatul în literatură” și numeroase lansări de carte. În parteneriat   cu Fundația Română de Etnografie și Folclor din Voivodina, Universitatea ,,Eftimie Murgu” din Reșița și Universitatea ,,Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca organizăm Simpozionul Internațional ,,Banatul – Istorie și multiculturalitate”. Până în prezent au avut loc  23 de ediții ale acestui simpozion – a afirmat Doru Ursu și a adăugat că  Institutul colaborează cu 18 instituții de cultură și învățământ universitar din Serbia, România, Croația, Muntenegru, Ungaria, Germania și Republica Moldova, precum și cu șapte institute a  academiilor de știință din Serbia, România, Croația și Muntenegru.

Valentin MIC

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 11 mai 2019.