La 50 de ani după

     Printre puținele generații de elevi ai fostei Şcoli Elementare ,,Petru Albu” din Torac, care menține tradiția întâlnirilor anuale, se numără generaţia anului 1954.

În acei îndepărtați ani ai secolului trecut, pe la Torac berzele poposeau în stoluri în fiecare vară. Prin urmare și nou-născuți erau mulţi. Pe lume veneau de la 30 până la peste 40 de bebeluși. Astfel și băncile școlii erau neîncăpătoare. Având în vedere că numărul elevilor a ajuns și la 700-800, se practica formarea a două despărțăminte: clasa A și clasa B. După terminarea celor 8 clase obligatorii, cei mai mulți dintre foștii elevi au plecat în Europa de Vest și în America, un număr restrâns a continuat cursurile Liceului din Vârșeț, secția română, iar mai apoi studiile la Novi Sad, Belgrad și în diferite orașe ale României.

Puține au fost generațiile de elevi torăceni care se mai adunau la jubileele de 10, 15, 20… ani. Totuși au fost și excepții, precum tinerii din generația 1954, care sâmbăta trecută în nou-nouța sală de mese a Căminului Cultural au marcat 50 de ani de la terminarea așa-zisei ,,maturi mici”.

Ionel MIAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 32 din 10 august 2019