Periscop local - Alibunar

ION MARCOVICEAN-BOBĂSCU DIN SELEUŞ Omul sfinţeşte locul

ION MARCOVICEAN-BOBĂSCU DIN SELEUŞ Omul sfinţeşte locul

 

Omul sfinţeşte locul

Pe Ion Marcovicean-Bobăscu din Seleuş îl cunoaştem de mult timp datorită dragostei sale faţă de tradiţie şi de aceea ce aparţine satului natal. Este un om care şi-a petrecut viaţa în mijlocul celor dragi sufletului său şi care niciodată nu uită locul de unde provin. De aceea este atât de frumos ca şi la bătrâneţe să-ţi aduci aminte de cele petrecute în tinereţe, pentru a simţi căldura pe care trebuie să o transmiţi generaţiilor tinere.
– M-am născut într-o familie de ţărani şi mă mândresc cu acest lucru. Părinţii mei au fost oameni buni la suflet, făcători de bine şi acea blândeţe a lor cred că am moştenit-o şi eu. De mic copil îmi plăcea să merg cu tatăl meu la holdă, să înhămez caii şi să-i mân la trap. Mergeam şi cu oile la păscut, pe izlazul din apropierea satului, şi aşa am început să cânt la fluier, mai mult din plăcere. Când m-am înscris la şcoala primară din sat, dragostea pentru muzică şi cântecul românesc au crescut din zi în zi, astfel că eram solicitat să particip la o serbare şcolară, la care am interpretat la flaut o melodie populară. Din acel moment am îndrăgit instrumentele de suflet, astfel că am prezentat interes tot mai mult pentru această pasiune a mea. Pe parcurs m-am încadrat în viaţa culturală din sat şi am îndrăgit ocarina, un instrument pe care l-am păstrat în suflet până în ziua de azi. Şi fiindcă eram mereu înconjurat de oameni care au iubit creaţiile folclorice, şi teatrul, era firesc să mă preocupe aceste două mari pasiuni: folclorul şi teatrul românesc.

                                                                                                                                                 Ion Mărgan

Articolul îl puteți citi integral în săptămânalul ,,Libertatea”, nr. 38, din 21 septembrie 2019

Pe timpul când teatrul din Seleuş îl avea în frunte pe Iosif Surducean-Geagea, nopţi întregi am petrecut cu prietenii. Acele clipe frumoase niciodată nu vor fi uitate, pentru că ele erau şi cele mai emoţionante din viaţa mea de activist cultural. De fiecare dată când mă aflu în mijlocul celor tineri, ei mă roagă să le vorbesc despre acele vremuri trecute, care au lăsat urme adânci în viaţa mea. Teatrul şi cântecul au fost strâns legate de viaţa mea, şi de aceea nu pot să le uit niciodată. Datorită acestor două pasiuni întipărite în inima mea, am avut prilejul să particip anul trecut la prima ediţie a Festivalului de doine româneşti de la Sân-Mihai, unde m-am prezentat cu o doină bătrânească, culeasă de la un seleaşean. Îmi iubesc satul natal, admir portul popular şi nu lipsesc de la nicio manifestare culturală organizată în satele noastre româneşti. Noi, românii de pe aceste meleaguri, trebuie să ne mândrim cu ceea ce avem, cu folclorul nostru şi cu limba vorbită, dar să nu uităm niciodată locul de unde am plecat – a spus Ion Marcovicean-Bobăscu.