Hassan Rouhani

Stare de tensiune în Golful Persic este în continuă creștere. Există riscul unei confruntări americano-iraniene. Zilele trecute, marina americană a doborât două drone iraniene, dar Teheranul afirmă că nu a pierdut nicio dronă. Președintele Iranului, Hassan Rouhami, a avertizat că orice droană americană aflată în spațiul iranian va fi distrusă.

Omologul său american, Donald Trump, a confirmat că a fost foarte aproape de a ordona lovituri aeriene împotriva Iranului.

În legătură cu criza iraniană, sâmbăta trecută reprezentanții Marii Britanii, Franței, Germaniei, Chinei și Rusiei s-au întâlnit la Viena cu reprezentanții iranieni pentru a încerca să găsească soluție pentru rămânerea în vigoare a acordului nuclear cu Teheranul.

Toate părțile și-au exprimat hotărârea de a acționa în vederea menținerii acordului și continuarea existenței sale. ,,Toate părțile se opun sancțiunilor unilaterale americane impuse Iranului”, a declarat secretarul general al Departamentului pentru controlul armamentului de pe lângă Ministerul de Externe al Chinei Fu Tsong.

Reuniunea de urgență a țărilor semnatare ale planului de acțiune privind programul nuclear al Iranului a continuat în 28 iulie și s-a apreciat că ea a fost constructivă.

Toți participanții au declarat că doresc să salveze acest acord care reprezintă, după aprecierea lor, un mare succes diplomatic.

La această reuniune Iranul i-a avertizat pe europeni să nu facă niciun fel de obstrucțiune a exportului de pe trol iranian.

Atac al islamiștilor în Nigeria – 65 de morți

Cel puțin 65 de persoane și-au pierdut viața în timp ce se întorceau de la o înmormântare în nord-estul Nigeriei, într-un atac al organizației islamiste Boko Haram. Multe persoane au fost rănite, dintre care unele foarte grav.

Președintele Nigeriei Muhamadu Buhari a ordonat forțelor aeriene și armatei terestre să înceapă să patruleze și să întreprindă operații pentru a-i găsi pe teroriști.

Acest atac s-a petrecut la 10 ani de la începutul răscoalei organizației Boko Haram, când au fost uciși zeci de mii de oameni și strămutate mai multe mii de persoane, producându-se una dintre cele mai mari crize umanitare.

Trump a depus veto la deciziile Congresului

Președintele american Donald Trump a depus veto la trei rezoluții ale Congresului care au drept blocarea administrației sale de a vinde armament în valoare de mai multe milioane de dolari Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite.

Florin URSULESCU

Articolul integral îl puteți citi în numărul 31 din 3 august 2019