Ištvan Pastor, preşedintele Adunării Voivodinei, a participat la inaugurarea celei de-a 17-a „Săptămână a Regiunilor şi Oraşelor Europene” de la Bruxelles, la care s-au adresat Klara Dobrev, vicepreşedinta Parlamentului European, şi Karl-Heinz Lambertz, preşedintele Comitetului Regiunilor.

Referindu-se la importanţa prezenţei P.A. Voivodina la asemenea  reuniuni, Ištvan Pastor a declarat că „rezultatul prezenţei permanente a Voivodinei  este recunoaşterea ei ca regiune şi promovarea valorilor şi avantajelor noastre. Pastor la Bruxelles a stat de vorbă cu Karl-Heinz Lambertz, preşedintele Comitetului Regiunilor, pe tema relaţiilor pe care P.A.

Voivodina le edifică cu alte regiuni, apoi au abordat modul în care colaborarea dintre regiuni intensifică procesul de integrare a Republcii Serbia, precum şi rolul Voivodinei la Bruxelles în cadrul acestui proces.

Preşedintele Parlamentului Provincial a afirmat că în ultimii câţiva ani se amplifică interesele regiunilor europene şi ale altor regiuni pentru colaborarea lor cu Voivodina, datorită activităţilor desfăşurate de Provincia Voivodina, precum şi pentru că se schimbă înspre bine percepţia generală despre viitorul european al Republicii Serbia.

George SUBU

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 11 ianuarie 2020