Ne-a murit un prieten! Se așterne o tăcere, un gol care picură continuu, sinistru, profund. Din anii petrecuți, în care ne-am cunoscut, reapar imagini, amintiri, fapte. Atunci când ne-am întâlnit, la Reșița, într-o zi de primăvară sub un cer prevestitor, cu nori aducatori de zile în care ți-a fost înșiruit lanțul multor unelitiri, ne-am despărțit ca de fiecare dată cu gânduri optimiste despre noi, românii minoritari pe care i-ai iubit cu necondiționată dragoste frățească, firesc, fără ca să știm că acea întâlnire era și ultima.

E atâta lume în Banatul nostru cu care Sorin Frunzăverde a legat prietenii pe viață. Ne-a înțeles, ne-a fost alături, ne-a sprijinit, ne-a încurajat. Pentru toate îi rămânem recunoscători! Prieten devotat al Casei de Presă și Editură Libertatea, ne-a ajutat în nenumărate rânduri, fără rezerve. Cu nestrămutat atașament s-a implicat în susținerea Fundației de Etnografie și Folclor din Voivodina, pe care a ajutat-o în toate demersurile ei de a promova patrimoniul românilor din Banatul sârbesc, alături de Simpozionul internațional „Banatul – trecut istoric și cultural”, ne-a dăruit bisericuța din lemn amplasată în curtea Casei Bănățene din Torac. Încă de la început, aproape de Institutul de Cultură al Românilor din Zrenianin, a perceput noua instituție precum un focar de cultură și de promovare a valorilor românești. Sorin Frunzăverde a fost aproape de noi în atâtea alte acțiuni ale românilor din Banatul sârbesc, dar nu pot fi amintite aici. Cu încredere în valorile unei lumi mai bune s-a implicat și în plan diplomatic pentru întărirea relațiilor celor două țări, România și Serbia, de la cel mai înalt nivel, peste cel provincial, regional.

În urma noastră rămân faptele, anii în care împreună am încercat să dăm sens durabil modelului minoritar. Am crezut în valorile perene ale culturii, creației, ale unei identități și demnități naționale, ale unor fapte palpabile care venerează locurile prin care am lăsat urme de lumină, singurele care vor supraviețui și dincolo de moarte.

Condoleanțe familiei îndoliate, am pierdut un prieten, un membru al marii noastre familii, ne alăturăm durerii voastre prin durerea și golul pe care îl resimțim.

Nicu Ciobanu, director al Casei de Presă și Editură Libertatea

***

Politicianul Sorin Frunzăverde a decedat duminică, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa. Avea vârsta de 59 de ani. De profesie inginer metalurgist, el a deţinut în guvernele din perioada 1996-2000 funcţiile de ministru al Mediului, Turismului şi Apărării, reprezentând Partidul Democrat (PD). În perioada 2001-2004 a fost deputat PD ales în judeţul Caraş-Severin. De asemenea, a mai fost ministru al Apărării în guvernarea Tăriceanu, în perioada 2006-2007.

În perioada 2001-2011 a fost vicepreşedinte al Partidului Democrat, devenit ulterior Partidul Democrat Liberal (PDL), ocupându-se de Departamentul Relaţii Internaţionale al formaţiunii. El a fost considerat artizanul primiri PD în Partidul Popular European, după ce anterior fusese în Internaţionala Socialistă.

În 2007 a fost ales deputat în Parlamentul European din partea PDL, renunţând la această calitate după ce a fost ales în 2008 preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

În 2011 a fost ales prim-vicepreşedinte al Biroului Permanent Naţional al Partidului Democrat-Liberal, funcţie pe care a păstrat-o până în 28 martie 2012, când a anunţat demisia sa din PDL şi trecerea la PNL. La congresul PNL din 7 aprilie 2012 a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al partidului, funcţie la care a fost reales şi la congresul extraordinar din iunie 2014.

Sorin Frunzăverde a fost și cadru didactic la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița și a avut două doctorate, al doilea în științe militare.

***

Seară bună, Sorin!

Nu putea muri decât într-o duminică dimineaţa, când omul de rând se depărtează, mai mult decât în orice clipă a săptămânii, de trivial, de rutină, de haina realităţii imediate. Aşa m-a prins vestea: oarecum transpus spre altceva decât ritmurile matinale ale oraşului, fluxurile de ştiri alături de care am învăţat să trăiesc aşa cum am învăţat să respir… Cu toate astea, ideea că Sorin murise a căzut nu pe o pernă moale de transcendenţă mai mult sau mai puţin ocazională, ci pe patul procustian al unor amintiri de neşters. Frunzăverde înseamnă şi pentru mine, ca pentru atâţia alţi oameni, un nume de neuitat. Nu pentru că acesta ar fi contribuit decisiv la cariera mea, nu pentru că m-ar fi lansat în zone de prosperitate şi putere, decizionale, fie ele vizibile sau nu, aşa cum a făcut-o cu atâţia, care o meritau sau nu. Eu ţin bine minte ultima întâlnire cu Sorin pentru străfulgerarea sa de sinceritate întristată, ca în faţa unui prieten adevărat, când a vorbit de „imensa nedreptate” care mi se făcuse în timp ce lucram la Belgrad. Nu, nu am fost prieteni apropiaţi, dar am stabilit, cândva, acea punte de comunicare plină de respect şi ştiinţă a evaluării reciproce pe care bărbaţii o stabilesc uneori între ei. Sorin avea darul de a înţelege rapid şi profund, de a pătrunde cu uşurinţă în esenţe, de a trage concluzii pline de atent echilibru şi, pentru cei cărora li se deschidea, uneori surprinzător, pline de o zdrobitoare candoare, în ciuda sofisticării lui omniprezente.

Într-o ţară în care valorile onestităţii, eleganţei, respectului şi decenţei suferă cumplit, am să îi simt lipsa. Îmi doresc ca şi alţii, din miile de oameni care l-au cunoscut, de la vlădică la opincă, să resimtă la fel această pierdere. Cineva care ţi-a marcat viaţa cu o clipă, fie şi numai o clipă, de apreciere şi înţelegere pe cord deschis, nu dispare, niciodată, cu totul. Sorin Frunzăverde nu se poate topi, pur şi simplu, în întuneric. De aceea acum, când pleacă definitiv din lumea imediată, nu pot să îi spun doar, shakespearian, „Noapte bună, prinţ drag!”. Cel căruia îi e dat să dăinuie în mintea, în inimile şi în tresăririle mele, îi pot ura, însă, într-un amurg prematur, „Seară bună, Sorin!”. Restul, vorba lui Hamlet, e tăcere…

Lucian Ristea

Textul îl puteți citi în numărul 45 din 09 noiembrie al săptămânalului ,,Libertatea”