Itinerarul cu genericul „Viitorul Serbiei”, făcut de  președintele Aleksandar Vučić,  a culminat cu mitingul de vineri, 19 aprilie,  din Belgrad. Cetățenii veniți din întreaga țară (conform unor aprecieri, au fost  aproximativ 150.000),  și-au exprimat susținerea pentru actuala formațiune de guvernământ,  în frunte cu  Aleksandar Vučić.

La  protestul de sâmbătă „1 din 5 milioane – Toţi precum unul” a fost prezentat grupul de negociatori din care fac parte: prof. univ. dr. Čedomir Čupić, prof. univ. dr. Snježana Milivojević, prof univ. dr. Dušan Vučićević, prof. univ. dr. Jovanka Matić de la Facultatea de Științe Politice din Belgrad, politologul Boban Stojanović, regizorul Srđan Dragojević, ziaristul Vukašin Obradović și Zoran Gavrilović, reprezentantul Oficiului  pentru Cercetările Sociale.

XXX

Itinerarul cu genericul „Viitorul Serbiei”, făcut de  președintele Aleksandar Vučić,  a culminat cu mitingul de vineri, 19 aprilie, din  Belgrad. Cetățenii veniți din întreaga țară (conform unor aprecieri au fost  aproximativ 150.000) și-au exprimat  susținerea pentru actuala  formațiune de guvernământ în frunte cu  Aleksandar Vučić.

Prim-ministrul Ana Brnabić s-a declarat  mândră de faptul că președintelui țării a fost cel care a invitat-o să facă parte din echipa sa și mulțumită de rezultatele obținute până acum. De asemenea, a afirmat că „Serbia nu este o țară care va accepta insulte și diviziuni permanente,  deoarece este un stat al cetățenilor normali și decenți”.

S-au adresat și ministrul Afacerilor Externe, Ivica Dačić, locotenentul colonel în rezervă, Dragutin Dimčevski, președintele Președinției Bosniei și Herțegovinei, Milorad Dodik și ministrul de Externe al Ungariei, Peter Sijarto.

Urcând pe scenă, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, i-a invitat pe scenă pe cei 27 de sârbi veniți din Kosovo și Metohia pe jos, adresându-le cuvinte de mulțumire pentru sprijinul acordat. Aceleași cuvinte de mulțumire le-a adresat tuturor cetățenilor prezenți la miting.  Vučić a vorbit despre  dezvoltarea economică a țării, investiții și miile de locuri de muncă create,   precum și despre progresul  Serbiei în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Președintele  a vorbit și despre  continuare dialogului cu Priștina, subliniind că „Belgradul, spre deosebire de Priștina,  și-a îndeplinit toate obligațiile ce derivă din Acordul de la Bruxelles”, referindu-se, în primul rând, la statutul Comunității Comunelor Sârbe care până în prezent  nu a fost soluționat.

Pe plan intern, mitingul din capitala țării este considerat ca cea mai mare adunare din istoria politică modernă a Serbiei. Presa străină apreciază că  mitingul de la Belgrad este  o adunare de susținere pentru președintele Aleksandar Vučić și  politica  pe care acesta o poartă. Mass-media  din unele republici ale fostei Iugoslavii scriu că o parte din cetățeni au fost obligați să meargă la această adunare.

La protestele de sâmbătă a fost prezentat grupul de negociatori

Pe motivul că cerințele opoziției nu au fost îndeplinite, protestele începute în  decembrie continuă. Manifestația de sâmbătă trecută de la Belgrad s-a desfășurat sub sloganul „1 din 5 milioane – Toţi precum unul”. De această dată, protestatarii s-au întâlnit pe platoul de pe Bulevardul Terazije. Și-au continuat  plimbarea pașnică pe  străzile din centrul orașului și s-au oprit în fața clădirii Radioteleviziunii Serbiei.

Eufrozina GREONEANȚ

Articolul integral îl puteți citi în numărul din 27 aprilie – 4 mai 2019