„Adevărul și iluzii despre droguri”

La Centrul Cultural din Vârșeț a avut loc o tribună pe tema  sănătății mintale. Au fost abordate următoarele subiecte: terapia ocupațională în procesul de dezinstituționalizare, dependența de droguri și sănătatea mintală a tinerilor.

Prelegerea a susținut-o dr. Dušica Kirilov, medic specialist în psihiatrie și criminalistică,  angajată la spitalul „Dr Slavoljub Bakalović”. De ani în șir dr. Dušica Kirilov  susține prelegeri pe aceeași temă: „Adevărul și iluzii despre droguri”. Aceasta nu înseamnă că povestea se repetă, întrucât   apar noi iluzii, prejudecăți, concepții și abordări greșite. De data aceasta accentul a fost pe  familie care are cel mai important rol în tratarea dependenței  de droguri.

„Atunci când  observă problema cel mai important este ca familia să nu intre în panică”, afirmă dr. Dušica Kirilov și adaugă: „Toți membrii familiei trebuie să înțeleagă că este o boală ca și toate celelalte, recuperarea fiind posibilă. Toți membrii familiei trebuie să participe la recuperarea pacientului.  Totuși, realitatea este alta. Deseori, prin comportamentul lor, în mod conștient,  membrii familiei dependenților  le fac acestora  mai mult rău  decât bine”.

Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 21 decembrie 2019.