Fără categorie

LA DEPARTAMENTUL DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ DIN NOVI SAD: Înscrierile pentru examenul de admitere în 24-26 iunie

LA DEPARTAMENTUL DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ DIN NOVI SAD: Înscrierile pentru examenul de admitere în 24-26 iunie
În situația în care ne-am găsit din cauza pandemiei de COVID-19, în toate școlile generale, medii și la facultăți cursurile și seminarele se desfășoară online. Aceeași situație o găsim și la Departamentul de Limba și Literatura Română din cadrul Facultății de Filosofie din Novi Sad. Se apropie sfârșitul anului universitar, studenții trebuie să susțină examenele, urmează sesiunea de admitere, însă nimic nu se știe precis.
Totul depinde de când va înceta starea de urgență. Sunt împovărați atât profesorii, cât și studenții, aceștia asistând la cursuri de acasă, pe calculator. Cum funcționează platforma digitală, cum se va desfășura sesiunea de final de an și alte răspunsuri similare am încercat să aflăm de la prof. univ. dr. Virginia Popović.

Ce abateri de la reguli vor fi în sesiunea de admitere ? Ce schimbări au survenit anul acesta, aflându-ne în stare de urgență din cauza pandemiei?

– Cursurile, seminarele și ședințele au fost organizate online, iar studenții au avut acces la cărțile din biblioteca digitală a Facultății de Filosofie. Studenților și profesorilor le-a fost pusă la dispoziție baza de date Ebsco cu mii de reviste și volume electronice care au fost mai mult decât suficiente pentru desfășurarea cursurilor.

Pentru că în această perioadă nu s-au putut organiza Zilele Porților Deschise pentru viitorii studenți, Departamentul de Limba și Literatura Română din cadrul Facultății de Filosofie din Novi Sad pregătește material pentru promovarea online.

Planul de a vizita școlile medii și de a promova departamentul nu s-a putut realiza din cauza stării de urgență.

Între timp au fost acreditate încă două module la nivel de facultate: Culturologia și Comunicologia, unde au fost incluse și materiile Departamentului de Limba și Literatura Română.

Am lucrat pentru o nouă sesiune de acreditare.

Anul aceasta candidații se pot înscrie la un profil dublu de studii : limba română cu o limbă romanică (italiană sau spaniolă). Ei pot găsi toate informațiile în legătură cu examenul de admitere pe site-ul Facultății de Filosofie www.ff.uns.ac.rs sau pe pagina cu numerele de telefoane și adrese electronice http://www.ff.uns.ac.rs/sr/fakultet/kontakt

Departamentul de Limba și Literatura Română are o pagină pe Facebook, pe Instagram și un profil pe Facebook unde candidații pot primi informații privind examenul de admitere.

 Când și cum se va desfășura sesiunea de final de an? La catedră sau online?

Sperăm că în zilele următoare va înceta starea de urgență și că vom putea să ne facem obligațiile de final de an față în față cu studenții. Deocamdată nu putem spune nimic pentru că nu știm când va înceta starea de urgență, dar sperăm că ne vom relua activitățile la jumătatea lunii mai.

 În ce perioadă se va desfășura sesiunea de admitere? Viitorii studenți trebuie să vină personal la înscriere sau înscrierile se pot face și online?

La ședința electronică a Senatului Universității din Novi Sad s-a adus hotărârea ca înscrierile pentru examenul de admitere să aibă loc în perioada 24-26 iunie, iar examenele de admitere să fie susținute între 30 iunie și 2 iulie.

http://www.uns.ac.rs/index.php/vesti-2/7162-termini-upis-2020

Facem apel către candidații care vor să se înscrie la Departamentul de Limba și Literatura Română – profil dublu cu o altă limbă romanică (italiană, spaniolă), să trimită până la sfârșitul lunii mai un mail la rumunski@ff.uns.ac.rs pentru ca să le spunem în ce constă examenul de admitere.

Sperăm că până pe 24 iunie, când este prima zi de anunt pentru examenul de admitere, această stare va înceta și că la Facultatea de Filosofie din Novi Sad candidații își vor depune dosarele personal. Până la sfârșitul lui mai se vor putea anunța online pentru a primi informațiile privind bibliografia și examenul de admitere propriuzis.

Teodora SMOLEAN

Textul integral îl puteți citi în numărul 19 din 9 mai 2020