Poate că Ziua Limbii Române ar fi fost momentul potrivit pentru publicarea acestui interviu; dar de ce să ne limităm interesul pentru limba română la o singură zi? Să urmăm exemplul interlocutoarei noastre. Lect. dr. Emina Căpălnășan are o bogată fișă biografică ce o recomandă să vorbească despre aspecte care țin de limba română contemporană.

De unde vine preocuparea pentru studiul limbii române actuale, în condițiile în care ați putut alege orice alt compartiment al științelor filologice?

Vine… de dragul prezentului. Cât durează prezentul? E imposibil să îl prindem în chingi temporale. E motivant să te preocupi de ceva, de orice, care durează, practic, un infinit atemporal. Mă preocupă, desigur, și trecutul, diacronia, etimologia și curiozitatea față de originea cuvintelor mă face să deschid dicționarul zilnic. Fac asta când merg la cumpărături, de exemplu. Nu mă pot abține, e ca o intruziune profesională în banalul unei zile (Oare camembért e în dicționar? Cum se scrie?). Pe de altă parte, cred că acest segment preocupat de contemporan m-a ales și el pe mine. Cred că nu te poți preocupa de ceva ce nu îți place și nu ți se potrivește. De mică mi-a plăcut să fiu prima, să am întâietate, să descopăr eu ceva înaintea altora, să am revelații, să mă joc cu ele, să mă răzgândesc și să mai caut o dată. Ce-ar fi să scriu despre *șaorma?! Mai mult, mă trezesc des că îmi place să fac ceva în contra a ceea ce îmi scrie pe frunte. Se crede despre mine că sunt un boem trăitor în lumea lui?! Bine… De fapt, eu citesc, învăț, respir, predau gramatică! Până la urmă, e dăruitor faptul că poți redesena definiții, clișee, percepții. Gramatica, limba română contemporană, poate fi și ea deschizătoare de drumuri. Drept e că trebuie să mai și bați la porți. Marin Sorescu spunea, original și jucăuș, într-un interviu: „Eu m-am izbit şi mă izbesc mereu de fel de fel de obstacole, dar mă amuz, dărâmându-le şi bat la poarta literaturii cu pumnul sau cu piciorul (ori se deschide ori o dărâm)”. M-am întrebat, la rându-mi, cum e, oare, să bați la poarta lingvisticii, a gramaticii.

Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le observați în exprimarea vorbitorilor nativi de română?

În primul rând, e importantă următoarea delimitare: greșeli făcute din neatenție, greșeli făcute din grabă, greșeli făcute din nepăsare (momentană sau totală) pentru forma ideii sau cauzate de lejeritatea contextului, greșeli făcute din neștiință, greșeli făcute din cauza atracției fabuloase pe care o are discursul public. Atracția uzului și transformarea discursului presei sau al online-ului în scrieri normative e un fapt actual. Nebunia dată de „așa se zice” e o reacție astăzi. Mă preocupă în mod special greșelile care apar din neștiință sau ca urmare a lipsei de conștientizare a importanței formei. Am întâlnit multe persoane, în diferite contexte, care au pornirea de a căuta pe Google, nu într-un dicționar. Alte persoane n-au nici măcar reflexul acesta – de a (se) întreba, de a intui, de a verifica, de a căuta. De aceea, apar multe greșeli și în scris: în reclame, în anunțuri și în tot felul de alte materiale de promovare. Deși există o regulă impusă de DOOM încă din 2005, încă văd frecvent forme articulate și forme de plural ale anglicismelor terminate în consoană scrise cu cratimă: *job-uri (în loc de joburi), *weekend-ul (în loc de weekendul), feedback-ul (în loc de feedbackul). M-am gândit că e un soi de hipercorectitudine; e clar că cei care scriu așa ascund un efort conștient de a se conforma normelor limbii literare; din păcate, este unul mecanic, ca urmare a cunoașterii aproximative a unor reguli și a unor analogii futuriste. O altă chestiune – pe care aș îndrăzni să o numesc generalizată – este virgula plasată după atributivă. Am văzut prea multe situații ca să mă rezum la a o numi neatenție. Probabil că și aici e tot o teamă de a nu greși sau dorința de a arăta că se cunoaște importanța virgulei. Câteva exemple (culese din mediul online): Alegerile pe care le faci, te definesc.; Un elev român David Turturean care a fost refuzat de Ministerul Educației, a câștigat medalia de aur. Nici subiectiva nu scapă de omniprezenta virgulă, respirația din discursul oral chemând semnul buclucaș și în scris: Dacă te afli pe pagina noastră, înseamnă că ești în căutare de noi idei.; Dacă nu simți că o iei razna din când în când, înseamnă că nu faci ceva bine. Aș introduce pe lista greșelilor frecvente și generalizarea alăturării ca și. Mă întreb uneori dacă nu cumva e o discuție desuetă, dar ca într-un joc nebun al destinului aud în următorul moment: Ca *și profesori…

Emina Căpălnăşan este lector doctor la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara (Colectivul de limba română, Departamentul de studii româneşti) și posesoare de blog (www.literparc.ro). Tot în spațiul online (în cotidianul Express de Banat), prin rubrica Năzbâtii limbistice, își propune nu să arate cu degetul spre cei ce greșesc, ci să arate că nu e chiar dificil să scrii sau să vorbești corect. De asemenea, semnează rubrica Investigații lingvistice a revistei „Dacia literară”, care tratează câteva dintre problemele limbii române actuale. A susţinut teza de doctorat în anul 2012 (,,O modernitate problematică: proza lui Marin Sorescu”). A publicat lucrarea O problemă de cultivare a limbii: acordul. A participat la conferinţe naţionale şi internaţionale şi a publicat articole, recenzii, cronici de evenimente în reviste de specialitate şi în volume colective. A luat parte la o serie de proiecte internaţionale ce au avut ca scop principal predarea limbii române (ca limbă străină) în contextul conştientizării backgroundului cultural unic. A fost timp de trei ani lector străin de limba română la Universitatea de Belgrad.

Interviul integral îl puteți citi în săptămânalul ,,Libertatea” din 12 octombrie 2019.

                                                                                                                                                                            Interviu realizat de  Marina ANCAIȚAN