În luna când sărbătorim Ziua Culturii Naționale, când se organizează manifestări dedicate Luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu, remarcăm că deși ne dorim să păstrăm și cultivăm cultura și limba maternă, totuși aflăm că nu stăm chiar atât de bine la capitolul limba română.

O fi limba comoară, dar se pare că românilor nu le mai prea pasă de comori sau că limba e doar comoară declarativă. După ce a reuşit cineva să batjocorească limba română cu prilejul alegerilor pentru membrii consiliilor comunităţilor locale din comuna Alibunar care în documentele traduse în limba română au devenit „comunităţi de carne”, denigrarea limbii române continuă.

După ce în acel scandal nu s-a pronunţat nici Departamentul pentru uzul oficial al limbii române din cadrul Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române şi nicio altă autoritate, praf ridicându-se doar în câteva cuvinte apărute în săptămânalul „Libertatea” în care s-a semnalat acest moment nefast din dăinuirea limbii romne pe plaiurile Voivodine, nu putem trage o altă concluzie decât că românilor nu le mai pasă de limba lor, de limba noastră cea aleasă, sfântă şi „limba vechilor cazanii“, precum scria în poezia sa Mateevici.

Dacă le păsa de limba lor pe care sunt îngrijoraţi că o vor pierde dacă nu primesc mijloace financiare din diferite fonduri pentru organizarea manifestărilor în cadrul cărora să se promoveze limba şi valorile cultural-identitare, probabil că reacţionau atunci pentru ca să îşi apere limba, dreptul la uz oficial, dar şi onest al limbii, nu doar formal şi cu documente traduse prost.

Intelectualii s-au cam ascuns printre obligaţiile zi de zi, aleşii poporului au fost probabil în concediu şi nimeni nu a avut nici acel minimum de onoare încât să apară în faţa românilor şi să îşi ceară scuze, să îşi asume responsabilitatea şi să ne asigure că asemenea situaţie nu se va repeta, să conştientizeze că dreptul la uzul oficial al limbii nu poate fi rezumat la „Google Translate“.

Ei bine, nu doar că nu s-au scuzat, ci s-au străduit ca situaţia într-o oarecare măsură să se repete: în aceeaşi comună, în traduceri, tot în limba română, dar de data aceasta la inscripţionarea străzilor în limba română. În aceeaşi comună în care în preajma Zilei Limbii Române „comunitatea locală” a devenit „comunitate de carne”, de data aceasta în preajma Zilei Culturii Naţionale a Românilor au apărut inscripţii bilingve nu prea gândite sau traduse pe care scria câte ceva în limba română. Numele străzii este inscripţionat fie în limba slovacă, fie fără diacritice, fie incomplet.

Poate că cei care au realizat acest proiect nu au învăţat că ceea ce în limba sârbă este „maršal“ în limba română este „mareşal”, fiind vorba despre un grad în ierarhia militară ale unor ţări. Dacă respecţi atât de mult un mareşal încât decizi că o stradă trebuie să îi poarte numele, puteai să traduci denumirea mai onorabil.

Pag. 4

Mircea LELEA

Editorialul săptămânalului din 18 ianuarie 2020