De-a lungul anilor literatura română din Serbia a parcurs diferite etape de evoluție, sincronizându-se cu tendințele vremii. În consecință, a ținut pasul cu literatura română în ansamblul ei și astăzi este considerată parte din aceasta, dovadă fiind faptul că scriitorii români din Voivodina sunt introduși în studii pe tema literaturii române. Totuși, trebuie luat în seamă faptul că ea are și o identitate proprie.

Literatura română din Serbia a apărut la confluența a două culturi: cea română și cea sârbă și, în consecință, a suferit influențe din ambele – un lucru care îi dă originalitate. Această originalitate derivă și din toposul ei – acel clișeu cultural, model al tradiției culturale, pe care fiecare scriitor îl preia și îi dă semnificații noi.  În plus,  autorii aparținători ai ,,literaturii mici” (Virginia Popovici, Opinii și reflecții II, Panciova, Editura ,,Libertatea”, p. 15 apud Radu Flora, Prolog la opera literară a lui Mihai Avramescu, Opere alese, I, Editura Libertatea, Panciova, 1986), au trecut prin ,,mari frământări și prefaceri din cadrul literaturilor iugoslave” (ibidem).

Adevărata evoluție a literaturii de limbă română din Voivodina a început în perioada postbelică, odată cu momentul tradiționalist și cel al realismului socialist, ai cărui reprezentanți au fost scriitorii din prima generație:   Radu Flora, Ion Bălan, Mihai Avramescu, Ion Marcoviceanu, Traian Doban, Aurel Gavrilov (între alții). Din această generație face parte și Vasko Popa, care însă a ,,emigrat” în literatura sârbă.

În anii 60 drumurile se bifurcă: se profilează modernismul al cărui promotor a fost Ion Miloș (care ulterior s-a mutat în Suedia), dar continuă și  filiera tradiționalistă prin creația lui Mihai Condali, Miodrag Miloș, Aurel Mioc, Cornel Bălică, a Floricăi Ștefan (care s-a ,,exilat” în literatura sârbă)…

Șaptezeciștii – între care Slavco Almăjan, Aurora Rotariu Planjanin, Ioan Flora, Petru Cârdu, Felicia Marina Munteanu, Mărioara Baba, Ileana Ursu,  Olimpiu Baloș, Eugenia Bălteanu – fac primele încercări de adaptare la fenomenul literar românesc în ansamblul lui. În această tentativă reușesc pe deplin optzeciștii: Pavel Gătăianțu, Nicu Ciobanu, Vasa Barbu, Ana Niculina Ursulescu, Ioan Baba…, urmați de nouăzeciști  (Valentin Mic, Mărioara Sfera, Ionela Mengher) și douămiiști (Mariana Stratulat, Alexandra Goica, Mircea Lelea).

Bineînțeles că temele și stilurile poetice sau cele narative depind în mare măsură de perioade, așadar că se întind de la realismul socialist și ideologie la ,,ruperea de dogmatism” a șaizeiciștilor (în termenii criticului literar Catinca Agache) și orientarea spre modernism, până la turnura pe care au făcut-o șaptezeciștii spre un nou discurs și teme specifice modernismului, teme mari ale literaturii universale, cu care intră în atenția criticilor literari din România.

Originalitatea poeziei de limbă română din Voivodina constă în faptul că aceasta își trage inspirația, în mare măsură, din satul bănățean, voivodinean, reprezentat ca un loc bucolic (la primele generații de poeți) sau supus schimbărilor timpului (de la optzeciști încoace), dar întotdeauna ca un spațiul matricial. Se adaugă și un spectru de teme, între care  societatea alienată și realitatea orașului. La originalitate contribuie și creația fiecărui poet aparte, fie că regăsim în ea influențe din suprarealism, simbolism…Când se combină cele două – temele și manierele de creație ale poeților – obținem o poezie cu identitate proprie.

Lucrurile stau aproape la fel în segmentul prozei. Tradiționaliștii s-au axat pe literatura realistă și naratori omniscienți, iar postmoderniștii experimentează cu temele (aproape identice cu cele din poezie) și perspectivele narative. În ultimii ani s-au afirmat voci feminine, observându-se o tendință de aducere în prim plan a mentalității satului bănățean (Mărioara Stojanović, Eugenia Bălteanu).

Literatura noastră este una dintre segmentele care ne definesc, nu numai pentru faptul că este scrisă de autorii noștri, ci și prin faptul că redă, în mare măsură, o imagine a comunității noastre. Alături de lucrările științifice, cărțile de beletristică, atât cele de proză, cât și cele de poezie, constituie  o bibliografie completă despre comunitatea noastră.

 

Marina ANCAIȚAN