românia forum
Exagerările în politica de conservare a fiinţei româneşti din comunităţile istorice, mai ales din cele situate în vecinătatea graniţelor României, sunt ridicate la rang de virtute de guvernanţii români.

Departe de noi gândul de a aduce la acelaşi numitor activităţile desfăşurate de unele instituţii cu responsabilităţi în protejarea românismului. Unele dintre acestea se justifică.

Cu toate acestea, şi nu înţegem de ce, sunt promovate şi idei care în loc să unească, dezbină. Chiar atât de lipsiţi de inspiraţie să fie cei care le iniţiază? Să existe între aceştia spirite care vor contrariu armoniei, care, cu adevărat, vor să distrugă limba română din unele spaţii prin vocaţie europene?

Se tot vorbeşte la MRP despre strategii şi programe. Din câte ne putem da seama acestea ar trebui să aibă drept rezultat ceea ce sugeram mai înainte: conservarea identităţii naţionale a românilor uitaţi de o istorie mârşavă dincolo de frontierele mobile ale ţării lui Decebal. Nu este aşa. Unele dintre elementele acestora sunt atât de inoportune şi, dincolo de repulsie, ură şi decepţii, provoacă un adevărat cataclism identitar. MRP continuă să finanţeze proiecte care adâncesc prăpastia între etncii români din Serbia. De aceea mulţi dintre ei iau calea pierzaniei sau îşi găsesc locul între sau alături de cei care propovăduiesc o altă etnie vorbitoare de grai vlah, chipurile, fără legătură cu filonul latin al neamului românesc.

Ce face MRP pentru stăvilirea acestui fenomen periculos pentru minoritatea românească? Continuă să susţină proiecte din Serbia şi România destinate, nu-i aşa?, românilor din dreapta Dunării. E bine, numai că funcţionărimea-conducătoare de la MRP nu cunoaşte faptul că oglinzile retrovizoare ale tractoarelor cu care etnicii români din Timoc, Morava şi sudul Dunării îşi muncesc moşiile, nu captează internetul, de aici concluzia că banii investiţi în aşa-zise proiecte de revitalizare a românismului, prin acest instument trans-modern, sunt nule şi că doar cei care sunt nominalizaţi în documentele acestora sunt beneficiari lor.

prof.dr. Florian Copcea

Articolul integral îl puteți citi în săptămânalul „Libertatea” din 19 octombrie 2019.