Spiritualitate/Ecumenism

LUCRĂRI CAPITALE LA BISERICA DIN SATU-NOU

Vechiului martir primeşte strălucire nouă

Stâlpul spiritualităţii şi identităţii românilor din Satu-Nou, sfântul lăcaş ortodox român a fost renovat în interior. Lucrări însemnate s-au desfăşurat şi în curtea bisericii – toate datorită enoriaşilor harnici şi credincioşi, comitetului parohial şi preotului protopop Gheorghe Ianeş.

În decurs de 43 de ani, cât slujeşte la sfântul altar din Satu-Nou, prot. Gheorghe Ianeş a sesizat în repetate rânduri necesitatea unor ample lucrări. După ce nivelul apelor freatice a crescut, iar la începutul anilor 80 ai secolului trecut au fost şi inundaţii, biserica a avut nevoie de o recosntrucţie. În anii 90 au urmat alte lucrări mai mici. În anul 2005, când s-au împlinit 200 de ani de la zidire, biserica fost renovată în exterior. Cu acest prilej, pe turn a fost aşezat o cruce nouă, iar tabla a fost schimbată. Mai mult decât atât, întreaga biserică a fost tencuită şi zugrăvită.

Multe lucrări s-au făcut şi în cursul anului trecut, deoarece, după cum subliniază prot. Ianeş, ,,într-o biserică trebuie să intri cu drag şi tot aşa să o părăseşti”. Altarul a fost renovat în întregime. Faianţa veche a fost înlocuită cu marmură. Masa din altar şi pereţii de la intrarea în biserică au fost placaţi tot cu marmură. Ca un proiect capital, au fost montate ferestre din aluminiu.

Anul trecut biserica a fost pictată din nou, cu respectarea stilului vechi.

Pe lângă toate acestea, zidul ce înconjoară terenul bisericii, lung de 110 de metri, a fost renovat după ce a căzut. Costurile acestor lucrări neprevăzute au fost destul de mari.

Valentin MIC

Articolul integral îl puteți citi în ziarul „Libertatea” din 31 martie 2018