Primul semnal vizual pe o rețea virtuală despre numărul revistei „Lumina” din Vara 2020, urmat de semnalarea cuprinsului, frumos ilustrat de Mihaela Argento – Argento Art (Germania), în primele două zile, a fost accesat cu „felicitări” și „prețuire” de aproximativ 200 de utilizatori, postarea fiind și redistribuită în străinătate de opt utilizatori. Numărul nu este impozant, deși impresionează 60 de comentarii ale iubitorilor de artă și literatură, care sintetizate se rezumă la: „minunat” și „sărbătoare nesfârșită”, „onorabilă” sau „făclie aprinsă a culturii” care „își merită numele”. Persoanele care au reacționat sunt în majoritate din România, dar și din alte zece țări europene (Austria, Italia, Germania, Franța, Slovacia, Belgia, Irlanda, Bulgaria, Republica Moldova) bineînțeles din Serbia, dar și din SUA, Canada și Brazilia.

Din cercul nostru strâmt și invidios fac parte doar 40 de accesări din 10 orașe și localități, dar foarte puțini scriitori autohtoni care, probabil (din cauza pandemiei) nu mai scriu sau poate sunt plecați în vreun concediu de o durată mai lungă!

S-ar putea concluziona multe (deși nu este vorba despre un sondaj), dar mai important este că susținătorii revistei consideră că „Lumina”: „își atinge scopul împletind lumina din cuvânt cu cea a cuvântului din lumină” și roagă să „purtăm această misiune cât mai mult și cât mai departe” – cu pertinență, deși care sunt sacrificiile, o știu doar realizatorii și C.P.E. ,,Libertatea.

De aceea, pare mai important conținutul și ceea ce intră odată cu acest număr în circuitul valoric și spiritual.

Editorialul oarecum neobișnuit, ne aduce o mărturisire cutremurătoare inedită pentru noi semnată de Alexandru Mihăilă (București), care în calitate de reporter de război a scris un reportaj inclus în cartea „Target”, dar și un roman despre ce a văzut și cum a trăit și a îndrăgit Serbia în anul 1999. Povestea s-a înfiripat după două decenii, când autorul l-a regăsit pe redactorul responsabil Ioan Baba (interlocutorul lui de atunci), împărtășind acum pe rețeaua virtuală povestea despre „Novi Sad – orașul podurilor moarte”. Reportajul este urmat de un dialog virtual autentic și în fine poemul „Podul în oglinda timpului” dedicat prietenului Alexandru Mihăilă.

În paginile de istorie literară revista nu uită contextul marcării a 170 de ani de la nașterea Poetului Național și publică primul (din trei eseuri primite) despre Mihai Eminescu, semnat de prof. dr. Ion Pachia Tatomirescu – „Ochii mari și purtători de pace ai iubirii”. Aci se adaugă și un fragment din teza de doctorat a lui Ioan Iacob „Arc poetic transatlantic: Mihai Eminescu – Edgar Allan Poe”, o dimensiune intercontinentală despre doi exponenți ai poeziei lor naționale, a două culturi și civilizații despărțite de Atlantic. Rămânem recunoscători pentru aceste zări universale, cărora se adaugă și eseul semnat de Nicolae Băciuț despre Veronica Micle, autorul oferindu-ne o restituire necesară și dreaptă a „ființei umane căreia Eminescu a scris tulburătoare poeme de dragoste”.

Pe filonul redacțional acestora li se alătură și compartimentul „Meridiane, paralele, transfrontaliere” la care sunt publicate cinci poezii de Veronica Micle (închinate lui Eminescu) dar în ipostază româno-engleză, traducerea fiind semnată de Gabriela Pachia. Tot în context aniversar este și prezentarea lui Aureliu Goci despre eminescologul Tudor Nedelcea.

Câte două poezii semnează Eugen Dorcescu și Manolita Dragomir-Filimonescu, ei fiind valorificați și prin traducerea în limba sârbă de Ivo Muncian, vizând și puntea spirituală dintre orașele înfărțite Novi Sad și Timișoara, în 2021 – capitale ale culturii europene. Despre „podul de lumină” dintre cele două orașe a scris, la Timișoara, Maria Nițu. Minunatul poet oltean Mihai Firică (de curând și un harnic secretar de stat în Ministerul Culturii) este prezentat de Robert Șerban la „Ecouri lirice” unde îi sunt inserate trei poezii. Un minunat poem „Odihna zborului” de Ion Șerban Drincea este redat și în sârbește, fiind ilustrat de Alex. B-Vulić. Poezie mai semnează și Mihaela Agulescu Neumeister, iar debutul poetic surprinzător cu trei poezii este al tinerei Carmen Sabina Oalge-Adamović.

Citim apoi o proză scurtă de Ioan Florin Stanciu (Constanța) în contextul relațiilor de colaborare „Pro Saeculum – Lumina” și alta „Interdicția” semnată de Florin Popescu, cel care mereu se apleacă asupra valorilor noastre literare în „Bucureștiul literar și artistic”. Victor Ravini din Franța ne dezvăluie o mărturisire prozaică inedită „Untul”.

O substanțială prezentare este semnată de Adrian Dinu Rachiaru despre marele critic literar Mircea Martin.

Libertas

Articolul integral îl puteți citi în numărul 32 din 8 august 2020